Ce mașină și-a cumpărat Supercar Blondie? A dat pe ea peste 350.000 de dolari
“De un an de zile visez la această mașină”, recunoaște Supercar Blondie. Peste 350.000 de euro a dat pe ea. Ce mașină și-a cumpărat blonda din Dubai?
“Sunt atât de entuziasmată”, spune Supercar Blondie, amuzată că poartă mască și ochelari prin care nici nu i se poate observa bucuria de pe chip. Pe numele ei real Alexandra Mari Hirschi, ea locuiește de la Dubai și este pasionată de supercaruri. Dar tocmai și-a vândut mașina, un Lamborghini Huracan pe care îl alinta “Lucy”, pentru a-și cumpăra un Rolls-Royce Wraith Black Badge Edition.
“Este cel mai puternic și cel mai sportiv Rolls-Royce construit vreodată!”, spune ea fericită spre mașina cu motor V12 twin-turbo de 6,6 litri, care dezvoltă 623 de cai putere. De 4,2 secunde are nevoie pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h.
Alexandra ridică prelata neagră de pe noul ei Rolls-Royce Wraith Black Badge. Emblema Spirit of Ecstasy cu finisajul negru tipic ediției speciale Black Badge, se ridică la pornirea motorului.
Ușa șoferului se deschide spre spate, permițând accesul către o cabină extravagantă, cu materiale exclusiviste cum sunt pielea, fibra de carbon și cromul, dar și cu un plafon perforat, care permite efectul de cer înstelat.
Alexandra urcă la volan și apasă butonul de închidere a portierei, aflat, ca la orice Rolls-Royce, în montantul față, și își coboară noua bijuterie de pe platformă.
Mașina este albă cu acoperiș contrastant negru, dar Supercar Blondie ia în calcul colantarea.
VIDEO: