Secretele maşinii Malaxa, primul automobil dezvoltat şi produs în România. Restilizarea care ne arată că merita o soartă mai bună
Malaxa a fost un automobil românesc construit în 1945 la Reşiţa în fabricile industriaşului român Nicolae Malaxa, al cărui nume îl poartă. Proiectul autoturismului aparţine unu grup de ingineri şi tehnicieni de la uzinele A.S.A.M. şi Malaxa din Bucureşti şi IAR din Braşov, conduşi de ing. Petre Carp.
Conform Wikipedia, maşina Malaxa avea un motor cu 3 cilindri în stea, cu răcire forţată cu aer, capabil să dezvolte 30 CP. Soluţia constructivă era „totul în spate”, motorul formând un tot cu diferenţialul şi cutia de viteze. Greutatea motorului era de 80 kg iar ansamblul cu diferenţialul şi cutia de viteze ajungea la 150 kg.
Maşina Malaxa avea un motor cu 3 cilindri în stea
Pentru a asigura răcirea motorului, între plafon şi acoperiş era lăsat un spaţiu pentru canalizarea aerului necesar. Aerul era captat din faţă, de deasupra parbrizului şi era canalizat prin acoperişul cu pereţi dubli, cu ajutorul unui ventilator, care îl absorbea, dirijând o parte peste cilindri, iar restul la carburator.
Malaxa oferea un nivel înalt de confort şi putea transporta până la şase persoane
Caroseria avea o formă aerodinamică, foarte elegantă, cu portbagajul în partea din faţă, sub capotă, unde se afla şi roata de rezervă. Prinderea caroseriei pe şasiu se făcea prin tampoane de cauciuc. Viteza maximă era de 120 km/h si un consum de benzină de 10 l/100 km.
Producţia ei a fost oprită când sovieticii au decis să mute linia de asamblare în U.R.S.S., după ce un oficial de la Moscova aflat la Sofia, a fost transportat cu un automobil Malaxa şi a rămas impresionat de performanţele acestuia.
Între 1945 şi 1947 au fost produse aproximativ 200 de maşini Malaxa
Datorită condiţiilor economice destul de grele existente pe întregul continent şi în România, nu s-a putut trece la producţia de serie. După sosirea la putere a sovieticilor, producţia a fost oprită şi linia de asamblare a fost mutată în Rusia, la Podgorye.
Sursă foto: Manole Gabriel / Facebook