Maşina lui Ianis Hagi, implicată într-un accident

Publicat: 26 04. 2018, 16:42

Maşina BMW a lui Ianis Hagi (19 ani) a fost implicată, miercuri seară, într-un accident care a avut loc la intrarea în parcarea Sălii Sporturilor din Constanţa. Poliţia a anunţat că bolidul nu era condus de mijlocaşul ofensiv al Viitorului, dar declaraţiile martorilor susţin altceva.

FOTO de la înmânarea maşinii, martie 2018

Maşina BMW a lui Ianis Hagi (19 ani) a fost implicată, miercuri seară, într-un accident care a avut loc la intrarea în parcarea Sălii Sporturilor din Constanţa. Poliţia a anunţat că bolidul nu era condus de mijlocaşul ofensiv al Viitorului, dar declaraţiile martorilor susţin altceva.

În jurul orei 21:15, maşina deţinută de Ianis Hagi a lovit un biciclist în apropierea Sălii Sporturilor din Constanţa, iar victima accidentului a fost transportată la spital în stare stabilă. Imediat, Poliţia şi-a făcut apariţia la faţa locului pentru a oberva ce s-a întâmplat, iar oamenii legii au ajuns la concluzia că nu Ianis se afla la volan, ci George Salina, un bărbat în vârstă de 30 de ani. Potrivit raportului întocmit la faţa locului, acesta conducea un BMW cu numărul B-90-VHK şi l-a lovit pe Emil Ionuţ Dicu, un biciclist care circula regulamentar pe pista special amenajată.

Însă martorii care au asistat la accident au înaintat o altă variantă: „Ianis Hagi se afla la volan, dar altcineva a suflat în fiolă în locul lui. Dacă Poliţia va face rost de filmările camerelor de supraveghere, se va convinge”, a spus unul dintre martori, sub protecţia anonimatului, pentru site-ul cancan.ro.

Automobile Bavaria Group, în cadrul parteneriatului cu echipa de fotbal FC Viitorul şi Academia de Fotbal Gheorghe Hagi i-a oferit lui Ianis Hagi, pentru deplasările în ţară, un model reper pentru sportivitate şi dinamică în clasa compactă: BMW M140i xDrive, culoarea Alpine White, Edition Shadow, cu un motor M Performance TwinPower Turbo pe benzină, cu 6 cilindri în linie, ce dezvolta 250 kW/340 CP. BMW M140i xDrive accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 4,4 secunde. Frânele M Sport ale automobilului sunt create pentru a oferi performanţă maximă, iar sistemul de tracţiune integrală xDrive controlează distribuţia puterii, pentru a îmbunătăţi agilitatea şi pentru a contrabalansa subvirarea sau supravirarea în viraje.

„La volan sunt responsabil, aşa cum sunt şi pe teren. Trebuie să am grijă în primul rând de mine, la început e normal să învăţ maşina, să o simt şi o să fie bine. Tatăl meu îmi va da indicaţii toată viaţa, am de învăţat mereu multe lucruri de la el. Mai ales la condus, o iau uşor, uşor”, a spus Ianis Hagi, căpitanul echipei FC Viitorul, în martie când a primit cheile maşinii.