Maserati „dezvăluie” SUV-ul Grecale într-un teaser interesant

Autor: Mihai Morcovescu 17 nov. 2021 Știri auto

Așteptată pentru această lună, Maserati a amânat pentru primăvara anului 2022 lansarea noului SUV Grecale din cauza crizei globale de semiconductori. Pentru a menține totuși interesul intact asupra viitorului său model, producătorul italian a publicat un teaser foarte interesant.

Cu ajutorul a nu mai puțin de 80 de exemplare Maserati Grecale, producătorul din Modena a format un uriaș trident, simbolul mărcii italiene, care măsoară peste 100 de metri în lungime, un adevărat record în domeniu.

Design împrumutat de la Alfa Romeo

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În prezent există peste 250 de unități pre-serie ale viitorului Grecale pe care Maserati le testează în locații din Finlanda, Italia, China, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite ale Americii.

În ciuda faptului că lansarea a fost amânată pentru 2022, constructorul italian a furnizat câteva informații despre Grecale, care va împărți aceeași platformă tehnică Giorgio cu actualul Alfa Romeo Stelvio.

Asta înseamnă că, din punct de vedere estetic, la partea frontală va avea un aspect sportiv, cu o grilă uriașă cu mari deschideri și o capotă înclinată cu blocuri optice ascuțite către față. Plafonul va avea o linie plonjată către spate ceea ce îi conferă lui Grecale un aspect de hatchback.

La interior, viitorul SUV al italienilor va primi clasicul ceas analogic al „tridentului” și un ecran pentru sistemul infotainment de mari dimensiuni.

Maserati nu a dezvăluit deocamdată detalii referitoare la motorizări, însă este așteptată o unitate de bază „mild-hybrid” de 2,0 litri. Ulterior, va fi lansată și o variantă complet electrică.

De asemenea, va exista, se pare, o versiune de performanță „Trofeo” care ar putea primi un V6 twin-turbo de 3,0 litri și 621 CP împrumutat de la Maserati MC20.

Sursa: Maserati


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Maserati


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide