Mascaţii au descins la Registrul Auto Român

Publicat: 28 12. 2017, 11:56

Ofiţerii DGA fac, joi, 68 de percheziţii, la domiciliul unor persoane şi la sediul unor instituţii publice, precum Registrul Auto Român Mureş şi Serviciul Paşapoarte Mureş, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie comise de un agent de poliţie şi de funcţionari RAR.

De asemenea, poliţiştii au ridicat documente şi de la sediul RAR din Bucureşti.

Percheziţiile au loc în Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Bucureşti

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în cursul acestui an, un cetăţean din Mureş a pretins şi primit în mod repetat sume de bani de la diferite persoane în scopul facilitării omologării individuale şi emiterii cărţii de identitate a vehiculelor în regim de urgenţă, fără programare, pentru autovehicule rulate de proveninţă străină, aflate la prima înmatriculare în România.

Activitatea infracţională a fost realizată cu sprijinul unor funcţionari din cadrul RAR Mureş”, explică DGA.

„Cetăţeanul a beneficiat de sprijin din partea unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş. Acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a eliberat unor persoane din anturajul său documente de identitate, în schimbul unor foloase materiale, fără programare, în regim de urgenţă şi fără a achitarea taxelor aferente eliberării în regim de urgenţă”, mai spun ofiţerii.