Este bine să porți mască în mașina personală în perioada pandemiei de coronavirus?
“Purtați mască atunci când ieșiți din casă!”, este recomandarea în perioada pandemiei de coronavirus, transformată în obligație în mai multe județe din România. Dar este bine să o purtăm și atunci când suntem singuri în mașina personală?
Masca este obligatorie în șase județe din România. Pe listă se regăsesc Galați, Iași, Vaslui, Bacău, Suceava, Maramureș, iar obligația le revine și celor care se află în orașul hunedorean Simeria. Deși s-a înregistrat un număr mare de îmbolnăviri și în județul Ilfov, purtarea unei măști de protecție nu a devenit obligatorie. Dar cât de utilă este masca atunci când călătorim singuri cu mașina personală?
Cei care se amuză pe seama șoferilor care poartă mască, deși nu se mai află vreun pasager în mașina lor, trebuie să țină cont că aceasta protejează doar atât timp cât se respectă mai multe reguli de igienă:
- Masca se poziționează pe față cu mâinile curate, de preferat în casă;
- Singura parte a măștii care poate fi atinsă este elasticul care fixează masca pe urechi;
- Înlăturarea măștii se face doar după igienizarea mâinilor.
Astfel, este periculoasă înlăturarea măștii în mașină, după ce mâinile au atins suprafețe posibil contaminate. La fel de periculoasă poate fi atingerea măștii cu mănușile.
Trebuie evitată atingerea măștii, iar purtarea ei temporară sub bărbie și repoziționarea ei ulterioară pe față este o practică periculoasă. Odată atinsă, masca de unică folosință trebuie aruncată. Cele care permit utilizări multiple trebuie spălate pentru a reduce riscul de contaminare. Este suficientă spălarea acestora cu apă și săpun, folosirea alcoolului sanitar sau a unui gel dezinfectant. Suplimentar, acestea se pot călca dacă materialul din care sunt confecționate permite acest lucru. Măștile cu filtre de protecție se folosesc conform instrucțiunilor furnizate de producător.
Folosirea și purtarea incorectă a măștii nu-i protejează nici pe cel care o poartă și nici pe cei din jur.
Citește și: