Mario Iorgulescu a fost transferat în străinătate. Medicii nu au precizat în ce ţară a fost transferat tânărul
Medicii de la Spitalul Elias anunţă că, la cererea familiei şi contrar recomandărilor cadrelor medicale, Mario Iorgulescu a fost transferat pentru tratament, luni dimineaţă, la un spital din străinătate, scrie Mediafax.
„În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE”, informează reprezentanţii Spitalului Elias.
Potrivit sursei citate, instituţiile abilitate au fost informate în acest sens. Medicii nu au precizat în ce ţară a fost transferat tânărul.
Medicii şi familia lui Mario Iorgulescu au încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să-l transfere pe tânăr de la Spitalul Elias la o clinică din Italia, transferul nereuşind la acel moment.