Marian Godină îi pune la zid pe șoferii care fac această greșeală
O situație frecvent întâlnită în trafic îi pune în dificultate pe foarte mulți șoferi. Aceștia reacționează adesea disproporționat fără să înțeleagă că cei care încalcă legea sunt chiar ei. Marian Godină îi pune la zid pe șoferii care fac o greșeală frecventă în trafic.
Este vorba de foarte răspânditele cazuri ale intersecțiilor semaforizate dotate cu semafor verde intermitent pentru cei care fac la dreapta. Exasperat fără doar și poate de reacțiile necuviincioase ale șoferilor ajunși în această situație, Marian Godină s-a gândit că poate ajuta cu educația rutieră a celor care nu cunosc regulile de circulație.
„De câte ori plec cu mașina, pentru a ieși din cartierul în care locuiesc, ajung în intersecția din fotografie. Pentru cei care nu sunt din Brașov, este vorba de o stradă cu trei benzi pe sens unic. După cum se vede foarte clar în imaginea capturată de pe Google Maps, banda din stânga este destinată virajului la stânga, banda din mijloc este pentru direcția înainte, iar banda din dreapta este pentru direcția înainte și la dreapta”, scrie Godină pe blogul personal.
Intersecția este una semaforizată, existând semafor pentru virajul la stânga și pentru înainte, iar pentru virajul la dreapta este verde intermitent, adică permite trecerea, dar cu cedarea trecerii. După cum se poate vedea și din imaginea Google Street View, banda din dreapta e destinată atât direcției înainte cât și virajului la dreapta, tocmai pentru a nu se aglomera foarte mult banda din mijloc. Cu toate acestea, cei care așteaptă la semafor pe banda din dreapta sunt claxonați de cei care vor să facă dreapta.
Marian Godină despre șoferii care fac această greșeală: Melteni care nu pricep
„Vine în spatele meu melteanul care vrea să facă dreapta și, cum el are verde intermitent, se pune pe claxonat. La început un claxon scurt, cât să mă facă atent că nu m-am încadrat bine, iar apoi uită să mai ia mânuța de pe claxon. Pe lângă faptul că a claxona în orașe e interzis, cu unele excepții, omul nu pricepe că banda aia e și pentru înainte și că verdele ăla intermitent e pus acolo ca să poți trece în caz că ești primul la semafor, nicidecum pentru a se înghesui toți ceilalți pe o singură bandă ca să treci tu”, explică Marian Godină.
Potrivit Codului Rutier, singurul caz în care șoferii aflați pe prima bandă sunt obligați să facă dreapta este atunci când banda respectivă este marcată ca atare. În caz contrar, șoferii care circulă pe direcția înainte pot ocupa oricare dintre benzile de circulație, inclusiv prima bandă.
Șoferii care claxonează pentru a-l determina pe cel din față să treacă de semaforul cu semnal verde intermitent pot fi sancționați cu patru sau cinci puncte-amendă, adică pot primi amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei. După cum se precizează în Regulamentul de aplicare a Codului rutier, șoferilor le este interzis “să folosească în mod abuziv mijloacele de avertizare sonoră”.