Am vorbit despre G Klasse anul ăsta cât nu am vorbit despre noi şi nici despre Duster la lansare. Maşina asta are o istorie austriaco-germană care a cucerit o lume. Oamenii văd maşina în continuare ca pe offroader-ul care nu are concurenţă. AMG şi Brabus au participat cu o căruţă de putere până au urcat minunea asta istorică la aproape 1.000 de cai. Dintr-un 4X4 la pătrat a devenit şi maşină de liniuţă pentru cei mai bogaţi dintre pământeni şi fani Mercedes.
Acum a venit timpul reinventării, iar nemţii promit o maşină nouă pe care nu o vom mai confunda cu prima generaţie din anii 80. În istoria de 35 de ani, Mercedes a scos 2 generaţii şi multe ediţii derivate. E una dintre maşinile care a mers din inerţie pentru că e teribil de bună. În jurul acestor două generaţii, nemţii au dezvoltat proiecte în care au declinat caroserii, au făcut update-uri de dotări şi de puteri. Au fost ediţii superrapide, blindate, ultraluxoase pentru comenzile din Orient, cu 6 roţi şi tracţune 6X6, o versiune 4X4 la pătrat cu osii deasupra roţilor şi cutii de transfer la roată pentru o gardă mai mare la sol, tot felul de versiuni diversificate tehnic şi cu tipuri de caroserii. Ne-ar trebui zile întregi ca să rescriem istoria scrisă de Mercedes cu această maşină fabuloasă. Ultimele bucăţi G Klasse înainte de marea transformare au fost intitulate Final Edition şi au prevestit schimbarea.
Acum încep să apară detalii despre Clasa G 2018 care va fi lansată la mijlocul lui ianuarie la Salonul Auto de la Detroit.
Mercedes a preluat elemente de interior de la noile E şi S Klasse, maşinile care dau tonul în noua gamă de producţie. Am văzut că şi Sprinter-ul nou a împrumutat de la E şi S, aşa că G-ul nu putea lipsi de la rând. Urmează şi noua Clasă A.
Din ceea ce vedem în poze, totul este la cel mai înalt nivel, aşa cum a fost luxul exagerat pe G-urile recente. Şoferul o să aibă două display-uri contopite, atât pentru partea cu instrumentaruld e bord, cât şi pentru cea multimedia. Vedem şi aeratoarele care arată ca nişte minimotoare cu reacţie şi pad-ul cu touch de pe tunelul central. Totul este centralizat şi digitalizat în acest modul de comandă.
În rest avem piele, cusături perfecte, plastic de cea mai bună calitate, crom, lemn şi finisaje cu metal.
Carscoops scrie că maşina va fi mai mare decât generaţia actuală şi asta înseamnă mai mult loc pentru toţi pasagerii. Cei care stau în spate vor simţi cel mai mult spaţiu în plus, 15 cm la picioare.
Aşteptăm poze şi cu exteriorul, suntem prezenţi la primire.
Autor Alexandru Banu