Mai multe firme din Bulgaria înmatriculau ilegal mașini în România. Ce prejudiciu au stabilit inspectorii ANAF
Inspectorii ANAF au stabilit un prejudiciu imens în cazul unor firme din Bulgaria. Acestea nu plăteau TVA și simulau cumpărarea de autoturisme rulate în Bulgaria, iar livrarea și înmatricularea se făcea în România.
Prejudiciul de inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au estimat prejudiciul la 40.694.434 de lei către 14 firme din Bulgaria.
Între 1 februarie 2020 și 30 noiembrie 2020 aceste firme s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale după ce au simulat cumpărarea de mașini rulate în Bulgaria, în timp ce livrarea și înmatricularea se realiza în România, însă tranzacțiile nu erau declarate.
Prejudiciu de 40 de milioane de lei în cazul unor firme din Bulgaria
Potrivit Mediafax.ro, acest firme erau specializate în realizarea de achiziții intracomunitare de autovehicule la mâna a doua de la diverși furnizori și se ocupau de transportarea, descărcarea, recepția și livrarea mașinilor direct în România.
Odată ce ajungeau aceste mașini în România, ele erau ulterior livrate și vândute către persoane fizice și juridice, iar tranzacțiile nu erau declarate.
Prin urmare, aceste societăți nu raportau în Bulgaria achizițiile intracomunitare pe care le efectua de la partenerii din Comunitatea Europeană. În schimb, acei parteneri declarau livrările intracomunitare către aceste societăți.
De asemenea, din analiza documentelor relatate de echipele de control reiese că autovehiculele au fost promovate și pe anumite site-uri specializate în vânzări auto.