Mai mult de jumătate dintre autovehiculele oprite de RAR poluau fonic excesiv
Inspectorii Registrului Auto Român au desfășurat controale tehnice în traficul din Capitală și au verificat cu precădere autovehiculele care poluează fonic și chimic excesiv. Mai mult de jumătate dintre autovehiculele oprite de RAR poluau fonic excesiv.
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
În urma verificărilor desfășurate inspectorii RAR au constatat abateri la 88% dintre vehicule, 70 % dintre ele fiind neconforme din punct de vedere al siguranței rutiere.
Ce probleme au autovehiculele românilor:
- discuri de frână uzate sau modificate,
- sistem ABS nefuncțional,
- anvelope cu alte dimensiuni față de cele menționate în CIV sau anvelope cu deteriorări pe banda de rulare,
- surse de lumini tip xenon și LED incompatibile cu farurile
- dispersoare lămpi spate opacizate.
Au fost descoperite și 3 autovehicule care prezentau pericol iminent de accident din cauza defecțiunilor tehnice majore pe care le aveau.
Din totalul vehiculelor oprite, 64% depășeau nivelul maxim admis al emisiilor poluante și 17% aveau diferite neconformități legate de identificare.
În urma controalelor desfășurate inspectorii RAR au constatat, la 64% dintre vehiculele oprite, modificări ale sistemului de reducere a zgomotului, vehiculele respective generând nivel de zgomot excesiv.
În baza deficientelor tehnice majore și/sau periculoase constatate de inspectorii RAR, lucrătorii Politiei Rutiere au aplicat sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare privind circulația pe drumurile publice.
Altfel, pentru autovehiculele la care au fost constatate deficiențe tehnice majore și / sau periculoase la verificarea emisiilor poluante (atât chimice cât și sonore), sancțiunile aplicate de către lucrătorii Poliției Rutiere au constat în retragerea certificatelor de înmatriculare (14 situații) și acordarea de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto (15 persoane).
Autovehiculele pentru care lucrătorii Politiei Rutiere au retras certificatele de înmatriculare ca urmare a deficiențelor tehnice constatate de către inspectorii RAR, pot fi repuse în circulație pe drumurile publice numai după promovarea inspecției tehnice în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare, efectuată exclusiv într-o Reprezentanță RAR.