Ludovic Orban vrea controale mai stricte. Cum vor fi afectați șoferii și cei care folosesc transportul în comun

Autor: ProMotor 11 iul. 2020 Știri auto
Ludovic Orban vrea controale mai stricte. Cum vor fi afectați șoferii și cei care folosesc transportul în comun

În condițiile în care România se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de COVID-19, prim-ministrul Ludovic Orban a cerut intensificarea controalelor în mai multe domenii considerate cu probleme.

El a declarat, sâmbătă, la videoconferință cu prefecții desfășurată la Ministerul de Interne, că ne confruntăm cu o creștere îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19.

Pe lângă mai multe controale supermarketuri și piețe, premierul a cerut verificări mai stricte și la metrou, în transportul feroviar, mai ales spre destinațiile de vacanță, și în transportul intrajudețean cu autocarul.

„Avem nevoie de o prezență zilnică în metrou pentru a fi respectate regulile, transportul feroviar către destinații de vacanță trebuie respectate regulile, iar cele cu autocare, politia rutieră să fie atentă”, a spus Orban.

„Avem probleme în benzinării”

„Avem probleme și în benzinăriile care duc spre destinațiile de vacanță, unde oamenii intră
fără mască pentru a plăti”, a mai declarat Orban.

Premierul a cerut celor care se ocupă cu administrarea benzinăriilor să găsească soluții pentru a oferi spre vânzare măști pentru cei care trebuie să folosească spațiile închise.

„Fiind într-o situație de cumpănă suntem într-un moment în care ori cresc cazurile, ori reușim să stăvilim epidemia”, a menționat Orban, la final, cerând să li se transmită celor care nu respectă regulile că vor fi sancționați.

În România, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 592 noi cazuri și 13 decese confirmate.

Premierul pune gând rău cluburilor

„Sunt unele cluburi care după părerea mea ar trebui închise. Trebuie să ne gândim foarte serios dacă nu luăm și noi măsuri care au fost luate și în alte țări, ca după ora 22-23 să se închidă astfel de tipuri de activități. Va trebui să facem o analiză și, dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea regulilor, putem să luăm astfel de decizii”, a spus premierul.

Sursă: MEDIAFAX.RO


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide