Lucru manual, level 9000: motor V6 din hârtie, funcţional [VIDEO]
N-am să uit niciodată care a fost cea mai grea „misiune” pentru mine, la orele de lucru manual: m-am oferit să construiesc un fotoliu, pe care mi l-am imaginat foarte simplu de realizat. Nici măcar nu era recliner. Trebuia să fie un fotoliu în miniatură, făcut din hârtie în mare parte. După trei ore de prins degetele cu lipici şi încă o oră de bocit a deznădejde, am rămas fără speranţă. Nu, nu este o poveste cu happy end, n-am reuşit să-l fac, dar am reuşit să-l conving pe taică-miu că n-am nicio treabă cu lucrul manual, aşa că l-a făcut el.
Însă există şi poveşti fericite, de la oameni cu manualitate demnă de admirat. Userul de YouTube Al Zh are tot felul de proiecte drăguţe (în sensul că sunt probabil teribil de greu de făcut, chiar dacă par simpatice şi inofensive), cel care ne-a captat nouă atenţia fiind acest V6 din hârtie, animat de aer comprimat.