În China (şi Taiwan), în cazul în care accidentezi un pieton cu maşina, eşti responsabil de sănătatea acestuia pentru tot restul vieţii. Adică îi vei plăti medicamentele şi tratamentele de sănătate (nu doar cele corelate cu accidentul) cât timp acea persoană va trăi. Nu ai putea spune că este chiar corect, însă în unele cazuri cultura locală îşi spune cuvântul suficient de vehement încât să influenţeze decizii legislative.
Însă fenomenul care s-a născut din această cultură este absolut terifiant. În luna aprilie a acestui an, un autovehicul a lovit o fetiţă de doar doi ani într-o piaţă de fructe din oraşul Foshan. Accidentul a fost unul foarte dur, maşina trecând peste capul victimei. La ţipetele bunicii fetiţei – „Opreşte! Ai lovit un copil!” – şoferul autovehiculului a oprit, după care a dat în spate, trecând din nou peste victimă. După a treia trecere, şoferul (o femeie, care nici măcar nu poseda permis de conducere) a ieşit din maşină şi primele cuvinte pe care le-a spus au fost „Nu spuneţi că eu am condus maşina. Spuneţi că a fost soţul meu. Putem să vă dăm bani.”
Am ales să nu punem clipul video. În imaginea de mai sus, un copil urma să fie lovit, apoi ucis intenţionat de şoferul dubiţei
Da, ce ai citit a fost o poveste adevărată, relatată de Geoffrey Sant (slate.com), una dintre multele de care autorul articolului a aflat. În 2008, o cameră de supraveghere a surprins un autovehicul dând în marşarier cu viteză şi trecând peste o bunică de 64 de ani. Şoferul, Zhao Xiao Cheng, demarează în faţă, apoi repetă manevra de încă două ori înainte de a fugi de lângă corpul pe care l-a lăsat neînsufleţit.
Ştiu că sună de necrezut, însă aceasta este soluţia pentru evitarea plăţii de sănătate a victimei. O omori. Din punct de vedere financiar, este mai avantajos – nu plăteşti decât cheltuielile de înmormântare, undeva între 30 şi 50 de mii de dolari, altfel poţi ajunge să plăteşti medicamente, tratamente şi spitalizări în următoarele câteva zeci de ani, care te pot duce şi la 400.000 de dolari cheltuiţi.
Pasarelele pentru pietoni au rolul de a-i proteja pe aceştia de traficul auto intens din marile oraşe chinezeşti
Probabil că te întrebi dacă merită să-ţi compromiţi zeci de ani buni din viaţă (sau chiar viaţa) în închisoare, doar ca să plăteşti mai puţin. În realitate, lucrurile sunt mult mai puţin dramatice pentru şofer – trebuie doar să ai un avocat bun şi, eventual, să ştii pe cine să mituieşti. Zhao Xiao, şoferul care a trecut peste femeia de 64 de ani, a plătit 70.000 de dolari cheltuieli de înmormântare şi a ispăşit doar trei ani de închisoare, pentru „neglijenţă” – avocatul acestuia a susţinut că clientul său a crezut că a trecut peste un sac de gunoi.
Înainte de apariţia camerelor video, ideea că poţi scăpa de închisoare (sau de pedeapsa cu moartea) era foarte la îndemână, şoferii fiind încrezători că în lipsa dovezilor incriminatoare poţi pleda vinovat pentru „omor din neglijenţă”. În ultimul timp, odată cu evoluţia tehnicilor de filmare la îndemână (şi cu autosesizarea conştiinţei publice), este din ce în ce mai dificil pentru şoferi pentru a pleda nevinovaţi.
Bătrân ucis după ce şoferul unui camion a trecut de trei ori peste el, ca să se asigure că l-a omorât
Şi autorităţile au luat măsuri în această direcţie – legislatura Chineză recunoaşte acum cazurile de „dublă lovire” drept crimă. Asta nu înseamnă, desigur, că procuratura are acum argumentul suprem – judecătorii, poliţiştii şi chiar mass-media acceptă într-un mod dubios de uşor mărturiile şoferilor care au lovit din greşeală, în mod repetat, pietoni şi care s-au scuzat spunând că i-au confundat cu obiecte.
Există şi cazuri în care şoferul este recunoscut ca fiind vinovat pentru omor din culpă – cum a fost Yao Jaxin, care a lovit o biciclistă în 2010 şi care s-a asigurat că aceasta este moartă prin a o înjunghia în mod repetat. Jiaxin a fost condamnat la moarte prin execuţie. Femeia fără permis despre care am vorbit la începutul articolului a ajuns în instanţa de judecată şi a declarat că incidentul a fost, pur şi simplu, un accident şi că nu a existat tentativă. Procurorii au acceptat pledarea şi au recomandat Curţii să-i reducă pedeapsa de la patru la doi ani de închisoare. Femeia avea bani.