Lotus scoate la test Evija, hypercarul electric de 2.000 de CP – VIDEO

Publicat: 17 12. 2019, 12:34
Actualizat: 17 12. 2019, 12:34

Dezvoltarea primului Lotus complet electric este în desfășurare, echipa de inginerie a companiei evaluând în acest moment dinamica șasiului principal al hipercarului.

Producătorul britanic de mașini are trei prototipuri în lucru, iar șasiul nr. 2 este cel mai avansat al lotului; este prevăzut cu o suspensie specială, frâne performante și o caroserie din fibră de carbon.

GALERIE FOTO

Maşina sport full-electrică va avea aproape 2.000 de cai putere. Doar 130 de unităţi vor fi scoase la vânzare, la preţul de 1,7 milioane de lire sterline (aproximativ 1,8 milioane de euro) bucata, plus taxe.

Evija va fi cea mai puternică maşină de serie construită vreodată, spun cei de la Lotus. Acesta va fi un model de referinţă pentru constructorul britanic de automobile, deoarece îşi propune să-şi restabilească statutul de jucător global, sub conducerea celor de la Geely.

Evija este de departe cea mai puternică şi cea mai scumpă maşină produsă de Lotus.

Este primul Lotus care utilizează un şasiu din fibră de carbon pentru a compensa greutatea acumulatorului de 70 de kilowaţi-oră, ceea ce înseamnă că compania este încrezătoare în atingerea unei greutăţi de 1.680 kg.

Designul lui Evija include două tuneluri pe fiecare parte a spatelui cabinei, care contribuie la reducerea presiunii aerului. Acest lucru creează efecte vizuale interesante, cât şi performanţe dinamice mai bune.

Interiorul maşinii poate fi accesat prin uşile care se deschid în stil foarfecă. Şoferul are la dispoziţie un volan dreptunghiular asemănător cu cel folosit de şoferii de F1. La bază se află controlerul pentru cele cinci moduri de conducere: Range, City, Tour, Sport şi Track.

VIDEO