Loganul 100% electric există în Piteşti

Ce poţi să-i faci unui Logan ca să te coste doar 1 euro pentru fiecare 100 km parcurşi? Prima soluţie ar fi montarea unei instalaţii de GPL, dar rămâne problema poluării. A doua soluţie ar fi transformarea berlinei româneşti într-un vehicul 100% electric.

Chiar dacă sună ca un subiect de inginerie grea, francezul vorbitor de română Marc Areny a reuşit să facă o astfel de conversie fără a avea studii de specialitate.

Povestea Loganului electric care circulă pe străzile din Piteşti a fost spusă de cei de la bitpress.ro, care scriu că Areny a luat un Logan din 2005 şi a scos motorul original, pe care l-a înlocuit cu un motor electric.

Energia electrică este stocată într-un pachet de baterii litiu-ion cu capacitatea de 21 kWh. Momentan, bateriile se pot încărca la capacitate maximă în aproximativ şapte ore de la o priză de uz casnic, iar autonomie ajunge până la 150 km.

Cât despre costuri, francezul spune că a plătit în jur de 6.000 de euro pentru bateriile care au venit din China şi America, iar acestea ar trebui să reziste pentru 3.000 de cicluri de încărcare, adică aproximativ zece ani.

Loganul electric din Piteşti a fost omologat la R.A.R. la sfârşitul lunii octombrie 2014, iar de atunci şi până acum a parcurs 3.000 km.

Citeşte şi: Mahindra Verito, Loganul electric din India

VIDEO: