Locuitorii vor putea comunica direct cu mașinile. Cum arată orașul viitorului, construit de Toyota | VIDEO

Autor: Promotor 15 iul. 2024 Știri auto

Toyota a construit un oraș al viitorului, în care locuitorii vor putea comunica direct cu mașinile. Prima etapă de construcție a acestui complex rezidențial utopic a fost încheiată, urmând ca oamenii să se mute acolo până la finalul acestui an.

În urmă cu mai puțin de 4 ani, Toyota anunța demararea unui proiect uriaș: construcția unui oraș utopic.

Acest oraș al viitorului a fost botezat Woven City. Iar oficialii Toyota au anunțat, acum, că prima fază a construcțiilor a fost finalizată.

Cum arată orașul viitorului, construit de Toyota

Woven City este, practic, un oraș experimental în care vor fi testate tehnologiile viitorului. Acesta poate fi considerat un laborator viu în care sunt testate noi tehnologii, de la alimentarea cu hidrogen, până la vehicule autonome, roboți și inteligența artificială.

Întregul proiect se estimează că va costa peste 10 miliarde de dolari. Prima etapă a acestuia, însemnând o așezare cu o suprafață de circa 50.000 de metri pătrați, a fost deja finalizată.

Primii locuitori ai orașului se vor putea muta în noile lor locuințe până la finalul acestui an, a anunțat Toyota, scrie hotnews.ro.

Însă, suprafața finală a acestui oraș al viitorului va fi de peste 70 de hectare.

Ce tehnologii va implementa Toyota în orașul viitorului

Toyota își propune ca în orașul viitorului clădirile, roboții și vehicule autonome să fie conectate atât între ele, cât și cu locuitorii.

Primele teste privind implementarea tehnologiilor futuriste vor avea loc începând cu anul 2025.

Locuințele vor fi construite în principal din lemn, alimentate cu hidrogen și dotate cu sisteme de inteligență artificială.

Acestea vor fi deservite de roboți care vor îndeplini diverse sarcini:

  • vor face cumpărături;
  • vor duce gunoiul;
  • vor face curățenie, etc.

În orașul viitorului, locuitorii vor putea comunica direct cu mașinile

În Woven City, vehiculele autonome dezvoltate de Toyota vor fi conectate cu oamenii printr-un sistem de senzori.

Astfel, mașinile vor putea comunica atât în plan virtual cât și fizic cu locuitorii din Woven City.

În primă fază, orașul viitorului va găzdui circa 360 de oameni, majoritatea fiind angajați ai companiei, tehnicieni și cercetători în varii domenii, împreună cu familiile lor.

Dar, în viitor, populația Woven City ar trebui să ajungă la 2.000 de persoane.

VIDEO


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Woven City


Comentarii
Inchide