LIVE PARIS 2010: Standul BMW-Mini

Autor: Oraan Mărculescu 01 oct. 2010 Știri auto

Premiera mondială a bavarezilor la Salonul Auto
Paris 2010
a fost noua generaţie a SUV-ului BMW X3, însă vizitatorii au fost atraşi mult
mai mult de conceptul BMW Seria 6.

BMW Seria 6 Concept a fost magnetul in standul BMW

De la început trebuie să remarc faptul că, dacă primele imagini
nu m-au dat pe spate, în realitate Seria 6 Concept arată
foarte bine. Foarte, foarte bine
. Sper ca modelul de serie
să preia toate detaliile conceptului, pentru ca fanii BMW şi, mai
ales, cei ai grand tourismului bavarez Seria 6 să nu rămână
dezamăgiţi.

Revenind la premiera mondială „palpabilă”, BMW X3, acest
SUV este cel mai echilibrat din familia de SUV-uri
bavareze
. Se situează clar între micul X1, care îşi
propune să atragă publicul tânăr, şi X5, care este destinat celor
cu dare de mână.

A doua generatie BMW X3 se dovedeste un SUV echilibrat si cu o calitate foarte buna

BMW X3 este, practic, o maşină familistă, cu un stil
cuminte
, sugerând încredere şi spirit practic. Interiorul
lui X3 este demn de rangul premium, materialele plastice şi cel de
pe bord fiind aproape de termenul impecabil. Se pare că BMW a
ascultat de criticile multor clienţi relativ la calitatea
interiorului, mai ales în ce priveşte maşinile fabricate în
America.

Designul interiorului nu surprinde, fiind similar cu cel al
modelelor din gama actuală şi estimez că îi va încânta pe cei care
vor maşini care să inspire siguranţă. Dar şi spaţiu, deoarece
habitaclul este la fel de spaţios ca la prima generaţie
X5
. Portbagajul are un mic atu: un compartiment sub
planşeu, cu multe spaţii mici pentru lucruri mărunte.

Mini a surprins prin conceptul unui scuter electric, primul Mini pe doua roti

În ce priveşte Mini, avem parte de două surprize. Una o
reprezintă primul Mini cu două roţi, sub forma unui
scuter electric având un stil life-style foarte
reuşit
. Este un răspuns mult mai colorat şi mai plin de
viaţă decât scuterul celor de la smart, fiind dotat tot cu
propulsie electrică, dar şi cu multe mici găselniţe de ordin
practic. Dacă vom vedea acest concept în serie, depinde cel mai
probabil de feedbackul publicului de la salonul parizian.

Din 2011, pedigree-ul sportiv Mini este pus la treaba in WRC datorita acestui Countryman

A doua surpriză este reprezentată de versiunea pregătită
pentru WRC a SUV-ului Mini Countryman
. Se pare că
bavarezii au planuri mari cu marca britanică, iar pedigree-ul
sportiv al acesteia urmează să îşi facă simţită prezenţa în unul
din cele mai dificile campionat de motorsport, WRC. Alături de
această versiune a fost prezentată şi „sportiva de buzunar”
Countryman Cooper S, care suntem curioşi ce doză de adrenalină
oferă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide