Lexus RC Coupé, primele imagini şi informaţii oficiale. UPDATE
Prefigurat de concepte precum Lexus LF-LC şi hibridul Lexus LF-CC, coupé-ul RC urmează să debuteze în 20 noiembrie 2013 pe scena Salonului Auto de la Tokyo şi pare gata să rivalizeze cu noul BMW Seria 4.
Lexus va expune la Tokyo două versiuni ale modelului de serie RC Coupé. Este vorba despre RC 350, dotată cu un motor V6 de 3,5 litri, pe benzină şi RC 300h, un hibrid care îmbină un motor termic de 2,5 litri pe benzină şi unul electric.
RC Coupé moşteneşte de la cele două concepte mai sus menţionate grila frontală trapezoidală de mari dimensiuni, încadrată de farurile triungiulare cu LED-uri şi continuată cu muchii ascuţite pe toată suprafaţa caroseriei. Sportiva japoneză mai dispune şi de jante de aluminiu, în 10 spiţe, de 18 şi 19 inci.
În ton cu aspectul exterior, interiorul a fost creat într-o notă futuristă. Designerii au profitat la maxim de contrastele dintre culorile şi textura materialelor folosite, în vreme ce postul de conducere a fost împărţit în două zone distincte, cu instrumentele de bord în spatele volanului şi un display tactil de 7 inci, pentru interacţiunea cu sistemul de infotainment.
Conform Lexus, scaunele au fost construite printr-un proces ce implică folosirea unei spume speciale, pentru rezultate optime în ceea ce priveşte confortul şi susţinerea ocupanţilor.