Lewis Hamilton a urcat la volanul noului SUV Ineos Grenadier. Septuplul campion a testat noul SUV, atât pe carosabil, cât și în afara lui.
Pilotul Mercedes-AMG Petronas, Sir Lewis Hamilton, a pus la încercare automobilul noul Ineos Grenadier, atât pe carosabil, cât și pe teren accidentat, în afara fabricii Ineos Automotive.
Alături de el, pe locul copilotului s-a așezat președintele Ineos, Sir Jim Ratcliffe. Într-un material video lansat de curând, îl puteți urmări pe multiplul campion mondial de Formula 1 experimentând modul în care Ineos Grenadier se comportă pe diverse tipuri de teren accidentat, dar și pe carosabil.
„Chiar îmi place să conduc această mașină”, a afirmat Sir Lewis. „Este foarte confortabilă, mai ales având în vedere pantele abrupte pe care ne-am avântat… Am mers practic la maxim pe întregul circuit. Sunt foarte surprins de aderența pe care o oferă.”
Sir Jim a spus: „Grenadier a fost proiectat să fie un automobil pe care să te poți baza în condiții de teren accidentat, însă nu ne-am așteptat să fie atât de bun pe carosabil. Cu toate acestea, pot spune cu mâna pe inimă că nu cred că l-a mai condus cineva așa cum l-a condus Lewis.”
Modelele Grenadier au trecut prin teste extreme în perioada de dezvoltare, parcurgând o distanță de 1,1 milioane de mile în Valea Morții, SUA, pe dunele din Orientul Mijlociu, în zona Cercului Arctic și pe celebrul munte Schöckl din Austria.
Echipat pentru toate condițiile de mediu, Grenadier este un 4X4 modern. Dispune de un șasiu tip scară cu secțiune pătrată, tracțiune 4×4 permanentă, cutie de transfer cu două trepte și diferențial cu blocare centrală pentru toate modelele.
Comenzile pentru Grenadier sunt acum deschise, iar producția de automobile a început. În România, Ineos Grenadier este disponibil începând cu luna decembrie 2022 prin Automobile Bavaria. Primele 31 de comenzi se vor livra în primele luni ale anului viitor.