Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Marii Britanii, marcând prima sa victorie din 2021 și până în prezent. Pilotul britanic a doborât încă două recorduri cu această ocazie.
După ce am asistat la un duel fantastic pentru titlul de campion în 2021, odată cu noile reguli, Lewis Hamilton nu a mai avut parte de o victorie. Au existat podiumuri ocazionale pentru el, dar victoria cu 104 s-a lăsat așteptată.
Iar aceasta a venit fix la Hamilton acasă, pe circuitul de la Silverstone. Piloții Mercedes s-au calificat pentru această cursă pe primele două poziții ale grilei, cu George Russell în pole position. Locul trei pe grilă a fost ocupat de un al treilea britanic, Lando Norris, iar Max Verstappen s-a calificat doar pe locul patru, după o sesiune de calificări în condiții mixte.
Prima parte a cursei a fost condusă de George Russell, care a luat startul de pe prima poziție a grilei, iar Lewis Hamilton i-a urmat. Verstappen a reușit să-l depășească pe Norris în primele viraje pentru a ajunge pe locul al treilea.
După doar 16 ture, ploaia a lovit circuitul, iar piloții au fost nevoiți să facă schimbul pe intermediare. Din cauza unei posibile infiltrări de apă care ar fi putut afecta monopostul, George Russell a fost chemat la boxe în turul 34, abandonând astfel cursa de casă și o posibilă victorie.
Intrarea la boxe pentru schimbul de pneuri a amestecat puțin ordinea clasamentului. Hamilton conducea acum cu un nou set de anvelope Soft, în urma sa era Norris cu anvelope Soft deja folosite, iar Verstappen era pe poziția a treia, abia ce montase un set nou de anvelope Hard.
Acea decizie i-a adus un avantaj, deoarece a reușit să îl depășească pe Norris și să se apropie la doar 1,4 secunde de Hamilton. Însă nu a fost suficient, deoarece victoria i-a revenit lui Lewis Hamilton.
Astfel, nu doar că și-a doborât recordul personal și all-time al victoriilor, ajungând la 104, dar aceasta a reprezentat cea de-a noua reușită a sa pe Silverstone. Până acum era la egalitate cu Michael Schumacher la capitolul victorii pe un singur circuit. Lewis avea 8 pe Silverstone, la egalitate cu Michael, care are 8 victorii pe circuitul Magny-Cours, din Franța.
După această etapă, Verstappen își mărește avansul cu trei puncte față de cel mai apropiat rival, Lando Norris. De asemenea, McLaren s-a apropiat la doar șapte puncte de Ferrari în clasamentul constructorilor, care este condus tot de Red Bull Racing, cu 373 de puncte.
Următoare etapă va avea loc în Ungaria, pe circuitul Hungaroring, în data de 21 iulie 2024.