În timp ce estul Europei este invadat de maşini second hand
vechi şi foarte vechi (pe care cei mai mulţi le înmatriculează în
Bulgaria), în Franţa se vorbeşte de ceva timp de un program
pilot de interzicere a accesului maşinilor produse înainte de 2000
în anumite zone din ţară.
Putem vorbi de cea mai drastică soluţie în domeniul reducerii
poluării pe care vrea să o aplice un stat european. Propunerea vine
din partea Ministerului Ecologiei şi Dezvoltării Durabile din
Franţa, fiind în dezvoltare de mai mulţi ani – în programul
pilot ar urma să intre nu mai puţin de 8 oraşe mari din Franţa,
începând cu Parisul.
Totuşi, pentru început „cobaiul” nu va fi chiar capitala
pariziană, ci departamentul Seine St Denis, situat în aceeaşi
regiune Ile de France ca şi Paris şi fiind cunoscut pentru celebrul
stadion Stade de France. Acest departament a fost ales deoarece
este una dintre cele mai dens locuite zone din Europa
(6.000 de locuitori pe km2), înregistrând un
trafic foarte mare şi un nivel excesiv al polării.
Detaliile acestui proiect nu se cunosc, dar, după cum era
normal, reacţiile nu au întârziat să apară. Preşedintele Automobil
Club Franţa, Christian Girondeau, declară că nu vede cum ar putea
fi apicat acest proiect, care, pe lângă că este considerat
discriminatoriu, vine şi foarte târziu.
Deşi e o zonă foarte populată, regiunea Seine St Denis nu se
numără printre cele mai bogate zone din Franţa, iar numărul
maşinilor fabricate înainte de 2000 este unul ridicat, puterea de
cumpărare a locuitorilor fiind redusă. Pe urmă, intervine
metodologia de aplicare a acestei legi – se vor organiza controale,
se vor confisca maşinile, ce sancţiuni vor exista?
Adjunctul primarului capitalei franceze, Denis Baupin, spune că,
pentru început, se vor realiza controale în trafic, la fel
ca pentru verificarea permisului, iar un sistem de amenzi
penrtu cei care vor fi prinşi încălcând legea este deja în lucru.
Detaliile noii legi nu se cunosc, dar e clar că aceasta va
întâmpina o puternică rezistenţă, atât socială, cât şi politică,
mai ales din partea partidelor socialiste.
Nu este singurul proiect ambiţios al ministerului ecologiei din
Franţa. La finalul lui 2010, acesta a trimis guvernului un
proiect de interzicere a accesului maşinilor de teren şi a celor cu
motoare diesel în capitala franceză. Botezat ZAPA (zonă de
acţiune prioritară pentru aer), acesta îşi propune să elimine
efectele grave ale poluării, care duc la 40.000 de morţi anual şi
la scăderea speranţei de viaţă cu circa 9 luni a francezilor.
Date fiind multele tensiuni interne ale Franţei în mandatul lui
Nichloas Sarkozy, este de aşteptat ca această lege să fie
un bun cal de bătaie electoral. Însă nu este de neglijat
efectul pe care această propunere îl va avea în rândul altor ţări
din Comunitatea Europeană.