Legătura autostrăzii dintre Ploieşti şi Bucureşti va fi făcută pe 1 decembrie

Publicat: 07 11. 2018, 16:59

Autorităţile au anunţat că vor să inaugureze cei 3 kilometri de autostradă de la intrarea în Bucureşti, prin cartierul Pipera, chiar de 1 decembrie. Aceasta porţiune a avansat cu mare greutate, şi au existat  nu mai puţin de 4 amânări ale termenului final. Segmentul de drum dintre Şoseaua Petricani şi Voluntari, de trei kilometri, este practic continuarea autostrăzii Ploieşti-Bucureşti. 

Autostrada A3 va intra în cartierul Floreasca din Capitală, prin Şoseaua Fabrica de Glucoză şi se lucrează intens pentru ca totul să fie gata de 1 decembrie, când va avea loc inaugurarea oficială, spun autorităţile. Însă cu o condiţie, spun reprezentanţii Companiei de Drumuri – vremea trebuie să ţină cu constructorul celor 3,3 kilometri de şosea care fac legătura între autostrada spre Ploieşti şi Bucureşti. Porţiunea a costat aproape 130 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, scrie Digi24.ro