Leapmotor lansează în România SUV-ul C10. Noul model poate fi văzut la Salonul Auto București

Autor: Ionuț Vîlciu 03 oct. 2024 Știri auto

Producătorul auto chinez Leapmotor anunță lansarea unui nou model pe piața din România. Noul SUV electric C1o poate fi vazut la SAB 2024.

La doar o săptămână de la debutul mărcii Leapmotor în România și lansarea primului model al mărcii, T03, noul SUV Leapmotor a fost dezvăluit în cadrul Salonului Auto București (SAB), desfășurat în perioada 1 – 6 Octombrie 2024, în Pavilionul B2 al Romexpo.

SUV-ul C10 este primul produs Leapmotor creat pentru piața globală, respectând standardele internaționale de siguranță și design. SUV-ul de segment D se adresează familiilor ce vor să facă pasul către mașinile electrice, dar caută și spațiu suficient la interior.

Având o lungime de 4.739 mm, o lățime de 1.900 mm, o înălțime de 1.680 mm și un ampatament de 2.825 mm, C10 ar trebui să îndeplinească cerințele unei familii chiar și cu mai mulți copii. Exteriorul are un design rotunjit, fiind completat de blocuri optice full-LED și grila în formă de ganteră.

Cât costă SUV-ul Leapmotor C10 în România?

La interior, mașina este dotată cu două ecrane. Unul măsoară 10,25 inch în diagonală și este folosit pentru instrumentarul de bord, iar celălalt, de 14,6 inch, este folosit pentru sistemul multimedia. Modelul C10 folosește materiale sustenabile, precum celuloza, pentru a reduce emisiile de carbon cu 30% în timpul producției.

Interiorul oferă, de asemenea, soluții practice, precum consola de sprijin golită de sub cotiera din față, ideală pentru depozitarea obiectelor mici sau încărcarea dispozitivelor electronice portabile, și suportul dublu pentru pahare, care include elemente interne cu arc pentru o mai bună practicabilitate.

Leapmotor C10 folosește un singur motor electric, care produce 218 CP și 320 Nm. Capacitatea bateriei este de 69.9 kWh, pentru o autonomie de până la 420 km WLTP. Încărcarea de la 30%-80% la stații DC are loc în 30 de minute.

AutoGreen Motor, importatorul Leapmotor în România, deschide comenzile pentru C10, la prețurile speciale de lansare de 39.805 euro cu TVA inclus pentru versiunea STYLE și 41.705 euro cu TVA inclus pentru versiunea DESIGN, valabile până la finalul anului. Primele comenzi vor fi livrate către clienți începând cu luna octombrie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Leapmotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide