Lasă c-o schimb eu! Să nu schimbi toată maşina …

Autor: Alexandru Banu 03 ian. 2017 Știri auto
Lasă c-o schimb eu! Să nu schimbi toată maşina …

Revizii la 10, 15 mii de km, ITP la 2 ani şi totul e ok. Nu! Greşit. Mai e o componentă ieftină pe care dacă nu o schimbi, poţi s-o vinzi. Pe maşină! Nu în toate cazurile, dar dacă e veche, s-ar putea ca motorul să coste mai mult decât casarea maşinii. Cureaua de distribuţie este cea care sincronizează componentele motorului în funcţie de timpii motorului (pistoane, supape, came etc.).

Dacă se rupe, în cel mai rău caz se poate sparge blocul motor, se pot îndoi supapele, se rup bielele pistoanelor sau este alterat vibrochenul. Cureaua se rupe într-un termen de ani recomadat de către producător în cartea maşinii sau într-un număr de km, la fel, specificat de către producător. De obicei, în funcţie de marcă, ar trebui schimbate între 60 şi 80.000 de km. Dacă sunt curele. Dacă sunt lanţuri de distribuţie, producătorul recomandă de obicei schimbarea lui peste 150.000 de km.

Spuneam că maşinile vechi ar putea fi protejate de o eventuală rupere a curelei de distribuţie. Asta pentru că între supape şi pistoane există nişte ecarturi care le împiedică să se “încalece” în momentul în care cureaua nu mai antrenează componentele în timpii motorului.

De obicei, un kit de distribuţie conţine cureaua propriu-zisă, rola de ghidaj, rola întinzătoare şi pompa de apă. 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide