Foarte puţine maşini mai sunt azi de nerecunoscut. În sensul pozitiv al expresiei. Şi sunt puţini constructorii care mai au tupeu să o ia pe lângă. Aşa cum zicea Chris Bangle (exdesigner BMW, creator al celebrului Bangle Butt), toţi sunt fricoşi şi ar trebui să se ceară afară. Şi nu a zis-o într-o lume paralelă controlată de forţe oculte.
Marile germance arată la fel. Sunt masive şi tăncoase – dacă ne permiteţi această enormitate. Par nişte obuze (mai ales BMW) care torpilează tot. Mai sunt şi oameni care vor ceva frumos, fin şi diferit. Departe de noi să nu vedem cât de bine arată un C Klasse sau un A4 şi chiar şi Seria 3. Sunt maşini care arată excepţional. Dar unde e surpriza?
Păi surpriza e la Mazda, care mereu a reuşit să creeze altceva. Are o linie personală, bravo ei! Şi e diferită de tot ceea ce există pe piaţă. Recunoşti o Mazda după formă, apoi – în spiritul glumei – după culoarea burgund specifică în promovare. Mereu a arătat şi a mers impecabil maşina asta. O altă prezenţă în parcul auto şi o maşină care chiar şi-a făcut stăpânul special, nu un alt conducător de maşină scumpă.
Ieri seara, japonezii au arătat la Salonul Auto de la Los Angeles facelift-ul modelului 2016 – care la rându-i a fost un update la modelul 2015.
Maşina asta nouă are însă multe modificări dacă o analizăm corect. Curge şi mai frumos acum din lateral, iar botul a câştigat ferocitate într-un mare stil. Deşi s-au păstrat elemente din modelul actual, interiorul a fost simplificat bine de tot iar cel mai bine se vede asta în jumătatea de jos a bordului. Arată a maşină elegantă americană din anii 70-80. Unghiul în care coboară uşa torpedoului îi lasă pasagerului din dreapta mai mult loc pentru picioare sau pentru deschiderea torpedoului. Nu în ultimul rând, îţi dă o senzaţie clară de mai mult spaţiu.
Pentru finisajele interioare, clienţii pot alege în gama de finisaje şi un lemn special din care se confecţionează instrumente japoneze tradiţionale de suflat.
Pe Mazda6 2018 o să fie şi motor de 2.5 litri cu 190 de cai şi dezactivarea admisiei pe 2 din cei 4 cilindri la viteză de croazieră. Mazda spune că a mai lucrat un pic şi la şasiu, şi la direcţie pentru un răspuns mai ferm al maşinii la condiţiile de drum şi de viteză.
Autor Alexandru Banu