Land Rover readuce la viață clasicul Defender, dar clienții vor trebui să-și pregătească buzunarele

Autor: Ionuț Vîlciu 29 aug. 2024 Știri auto

Land Rover sare pe trendul restomodurilor și oferă clienților posibilitatea achiziționării unui Defender clasic, dar cu tehnologii moderne.

Vechiul Land Rover Defender a ieșit din producție în 2016, ceea ce a dezamăgit mulți fani, care nu consideră că noua generație este la fel de capabilă în teren. Pentru cei care cred că noul Defender este prea „soft”, Land Rover și Works Bespoke readuc la viață clasicul Defender cu elemente moderne.

Potrivit Carscoops, pentru a răspunde cererii pasionaților de Defender, Land Rover a apelat la divizia Works Bespoke, cu funcții modernizate, îmbunătățiri ale șasiului și nenumărate opțiuni de personalizare.

Clasicul Defender V8 de la Works Bespoke este disponibil în variantele de caroserie 90 și 110. Toate comenzile se vor baza pe vehicule donatoare produse între 2012 și 2016 și vor fi „restaurate manual în Marea Britanie” de inginerii Land Rover Classic. Pe lângă restaurare, Defenderele vor fi reproiectate și modernizate prin „sute de ore de muncă minuțioasă”.

Exteriorul mașinii poate fi vopsit în orice culoare, iar plafonul poate fi finisat într-o nuanță contrastantă. În funcție de preferințe, clienții pot alege diferite tipuri de grile frontale – Heritage, Standard sau Adventure – toate fiind acompaniate de faruri cu tehnologie LED.

Prețurile pornesc de la 225.000 de euro

Mașinile pot fi echipate cu jante de 16 inch, din tablă, sau cu jante din aliaj ce măsoară 18 inch în diametru. Clienții pot alege să echipeze mașinile cu praguri, portbagaje pe plafon, o scară, lumini suplimentare sau cu un troliu. Există inclusiv pachete care transformă mașina într-o adevărată rulotă.

Interiorul a fost retapițat cu piele, disponibil în cinci finisaje monocrome și opt în două culori. Clienții pot alege între scaunele Premium sau scaunele Recaro, care oferă mai mult suport lateral. Consola centrală păstrează aspectul clasic, cu un nou ecran tactil de 3,5 inch care adaugă conectivitate Bluetooth, navigație și DAB Radio. Land Rover a reproiectat selectorul de viteze pentru acomoda noua transmisie automată.

Asta pentru că toate mașinile vor folosi motorul V8 de 5.0 litri, care produce în acest caz 405 CP și 515 Nm. Acesta este cuplat exclusiv unei transmisii automate cu 8 trepte, care livrează mai departe puterea către toate cele patru roți. Suspensia a fost îmbunătățită cu arcuri elicoidale Eibach, bare anti-ruliu și amortizoare Bilstein.

Defender Classic V8 are un preț de pornire de 190.000 de lire sterline (225.877 de euro) pentru varianta 90 de caroserie, în timp ce Defender 110 pornește de la 199.000 de lire sterline (236.576 de euro), pentru versiunea cu 5 locuri. Clienții ce vor șapte locuri vor trebui să plătească 204.000 de lire sterline (242.521 de euro). Toate aceste prețuri nu includ TVA sau dotări opționale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Land Rover


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide