Lamborghini va produce un SUV, iar asta ar trebui să te bucure
După trei ani de la prima prezentare a conceptului Urus, oficialii Lamborghini confirmă că cel de-al treilea model al gamei producătorului va debuta în 2018. În cazul în care te gândeai că cei trei ani au fost un joc continuu de rupt petale în timp ce spuneau „îl facem, nu-l facem”, ei bine, în realitate lucrurile au stat un pic diferit: au aşteptat „binecuvântarea” Volkswagen pentru a face pasul final al proiectului.
Nu se ştiu (deocamdată) specificaţii de niciun fel pentru Urus – nici măcar numele adevărat nu i-l cunoaştem – însă Lamborghini a anunţat că SUV-ul lor va fi construit tot în Sant’Agata. Şi probabil că o să fie o minunăţie de maşină.
În cazul în care te numeri printre cei care vor blama „diluarea spiritului Lamborghini cu o maşină care nu are nicio treabă cu sportivitatea”, aruncă o privire în ograda Porsche, unde vei găsi un hypercar. 918 Spyder nu exista dacă nu erau resurse – obţinute din vânzarea en-gros de Cayenneuri. În plus, Porsche a devenit atât de bun la maşini sport cu gardă la sol înaltă, încât i-a făcut şi un frăţior lui Cayenne.
Deci nu, Urus (sau cum se va numi) nu va fi o spurcăciune, ci un aducător de venituri serioase în familia Lamborghini – se estimează că va creşte vânzările producătorului cu 100%.
N-ai cum să nu iubeşti industria auto.