Se plimba cu Lamborghini Urus dar avea asigurare de VW Golf. Șoferul a avut o mare surpriză când a fost tras pe dreapta
Conducerea unui vehicul fără asigurare era o faptă sancționată în multe părți ale lumii, inclusiv în Marea Britanie.
Șofer unui Lamborghini Urus a învățat asta pe pielea lui, după ce a fost tras pe dreapta de o patrulă de poliție din Manchester.
Bărbatul, a cărui vârstă nu a fost dezvăluită, a făcut două greșeli: în primul rând, a urcat la volanul super-SUV-ului italian deși nu avea asigurare decât pentru un Volkswagen Golf care aparținea părinților săi, iar în al doilea rând, a condus cu viteză pe o șosea intens circulată.
În timp ce se distra, șoferul a fost reperat de o patrulă de poliție și a fost tras pe dreapta. La verificarea documentelor, ofițerii au descoperit că șoferul le-a prezentat o asigurare pentru o mașina compactă germană (VW Golf), dar nu pentru un Lamborghini Urus.
Drept urmare, au confiscat-o, iar acum, proprietarul de drept, despre care se crede că este un alt membru al familiei, va trebui să facă dovada dreptului de proprietate și a asigurării pentru a revendica mașina.
În cazul în care nu se întâmplă asta, atunci departamentul de poliție l-ar putea lista la licitație. În cazuri mai extreme, aceștia trimit autoturismele confiscate la o unitate unde acestea sunt distruse, indiferent de marcă și model.