Lada Niva Bronto – Versiunea specială care i-ar face viață grea lui Duster

Publicat: 24 07. 2021, 07:04
Actualizat: 24 07. 2021, 07:07

Lada Niva Bronto este versiunea proiectată pentru off-road extrem. Modelul se vinde deja în Rusia, acolo unde Duster este pe lista celor mai populare SUV-uri.

GALERIE FOTO

Ca și Niva Travel, Niva Bronto are la bază vechea platformă a companiei. Următoarea generație va primi, ca și gama Dacia, noua arhitectură CMF-B. Aceasta este așteptată să-și facă apariția în 2024.

Inițial, Bronto a fost un pachet de tuning aftermarket. În cele din urmă, a devenit o echipare specială, care include modificări de ordin vizual, dar și de ordin tehnic. Ce-i drept, per total, mari schimbări față de mașina lansată în 1977 nu sunt.

În cabină își fac apariția un nou instrumentar de bord, scaune noi încălzite și un nou sistem de aer condiționat. Rușii îi trec în cont o izolație fonică mai bună și un nivel mai redus al vibrațiilor transmise din compartimentul motor în cabină. Este nou și sistemul Era-GLONASS, care alertează autoritățile în caz de accident.

Lada Niva Bronto, disponibilă cu două echipări

Clienții pot comanda Lada Niva Bronto cu una dintre cele două echipări disponibile, Luxe și Prestige. Mașina cu echipare Luxe primește bare metalice, extensii ale aripilor și jante de 15 inci cu anvelope all-terrain.

Echiparea superioară Prestige vine cu bare din plastic, o grilă redesenată, proiectoare de ceață. Protecțiile din plastic negru de pe aripi îi confirmă ADN-ul de off-roader.

Contra cost, viitorul posesor de Niva Bronto poate comanda și o bară luminoasă pe acoperiș. O vopsea care imită camuflajul militar este, de asemenea, disponibilă.

Sub capota acestei versiuni funcționează același motor aspirat pe benzină de 1,7 litri, care dezvoltă 83 de cai putere și 129 Nm. O transmisie manuală cu cinci trepte și un sistem de tracțiune integrală 4WD livrează resursele către ambele punți. Previzibil, mașina nu este deloc sportivă, chiar din contră. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 18 secunde.

Printre modificările de ordin tehnic sunt apariția unor diferențiale blocabile pe puntea față și pe puntea spate și o gardă la sol mărită de 240 de milimetri.

Rămâne de văzut dacă viitoarea generație Niva va mai primi o versiune Bronto.