La un pas de dezastru, din cauza unui inconştient – VIDEO
În a doua zi de Paşte o şoferiţă din Zalău a fost la un pas să facă accident din cauza unui şofer care s-a angajat într-o depăşire periculoasă pe linia continuă, scrie Adevărul.ro. Incidentul a fost filmat cu camera de pe bordul maşinii, şi ne arată încă o dată cam până unde poată să ducă viteza excesivă şi nerespectarea regulilor.
Din fericire, tânăra împreună cu fiica sa în vârstă de doar 10 luni, s-au ales doar cu o sperietură, dar este hotărâtă să facă plângere la poliţie.
„În cursul zilei de 2 mai, în timp ce mă deplasam împreună cu fiica mea de 10 luni de la Cluj spre Zalău, înainte de localitatea Sânpaul, un autoturism BMW cu numere de Franţa, a efectuat pe linie continuă o serie de depăşiri periculoase, punând în pericol viaţa mea şi a altor participanţi la trafic.Ultima maşina din coloană nu a reuşit să frâneze la timp, trăgând de volan spre stânga şi ieşindu-mi în cale”, povesteşte femeia pentru Adevărul.ro.
Poliţia din Sălaj a afirmat că în asemenea situaţii se pot fi depuse plângeri, dar potrivit legislaţiei constatarea contravenţiilor se stabileşte doar de poliţistul rutier.
Intregul incident poate fi văzut în clipul de mai jos