La staţia următoare, peronul e pe partea dreaptă. Film interactiv în cel mai lung tunel din lume.

Autor: Alexandru Banu 13 dec. 2016 Știri auto
La staţia următoare, peronul e pe partea dreaptă. Film interactiv în cel mai lung tunel din lume.

Gotthard, cel mai lung tunel feroviar din lume, săpat în Alpii elveţieni, a fost deschis trenurilor de pasageri şi de marfă.

Este nu numai cel mai lung tunel din lume, ci şi cel săpat cel mai adânc în inima muntelui. Cei 65 de pasageri din primul tren care a făcut traversarea mărturisesc că au trăit momente de neuitat.

„Gotthard este un munte special. Simbolizează drumul nostru către sud, către căldura sudului. E un moment unic să faci prima călătorie şi să ajungi de la Zurich la Lugano în două ore”, a declarat unul dintre primii pasageri.

Călătoria e extrem de plăcută şi, deloc de neglijat, la bord se mănâncă foarte bine. „E un moment istoric pentru mine. Mi-am dorit să-l trăiesc”, spune alt pasager.

Tunelul străpunge Alpii pe o distanţă de 57 de kilometri. Prin el vor trece zilnic peste 300 de trenuri de marfă şi de călători – care pot atinge şi 200 de kilometri pe oră. 17 ani a durat construcţia. Iar costul s-a ridicat la 11 miliarde de euro. Uniunea Europeană a dat 15% din aceşti bani. Restul a fost asigurat de elveţieni. Au hotărât prin referendum să facă această cheltuială uriaşă de la buget. O lucrare colosală, pentru care au fost făcute adevărate minuni, scrie televiziunea publică. De exemplu, au fost excavate din măruntaiele munţilor peste 28 de milioane de tone de stâncă; muncitorii au avut de suportat o căldură infernală, de 45 de grade Celsius – şi a fost nevoie de instalarea unor sisteme de ventilaţie extrem de puternice. Dar rezultatul este o adevărată capodoperă.

VIDEO 360 DE GRADE

sursă: Gândul.info


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide