La nivelul ăsta nu e vorba de neatenţie, cât de intenţie (galerie foto)
Nus -au făcut 24 de ore de când am publicat nişte schiţe cu noul sedan Volkswagen – hai să-i zicem de buget. Vă mai amintiţi că vorbeam noi ieri că din anii 80 maşina asta a fost vedetă în SUA şi că a venit ca alternativa germană puternică pentru Corolla? Şi că a fost cea mai bine-vândută maşină compactă berlină europeană în Statele Unite ale lui Trump, în Canada şi în Mexic? Apoi i-am făcut istoria din Europa, când a apărut ca Bora şi a fost o isterie. Oricine voia un Passat dar nu avea bani de unul, îşi lua o Bora bună la toate. Arăta şi bine, era şi spaţioasă, unde mai pui că venea şi cu celebrul 1.9 TDI de 105 cai. Era modelul de la începutul anilor 2000 până la jumătatea primei decade.
De la a cincea generaţie, lumea a conştientizat maşina ca pe o Jetta 100%, iar din 2010 până azi a devenit o soluţie excelentă pentru cei care şi-ar fi dorit un Passat dar nu erau la standardul financiar de cea mai populară maşină germană de clasă medie. Da, vorbim de Volkswagen Jetta, o maşină mai mult decât cinstită, o soluţie pentru doi, dar şi pentru o familie.
Aşa cum spuneam, ieri au apărut nişte schiţe oficiale cu maşina care va fi lansată la jumătatea lui ianuarie, în Detroit, la primul mare salon auto din 2018.Acum, Carscoops scrie că HauntedHat, un user Reddit a publicat poze cu Jetta care va veni, fără surprize ascunse. Ok, nu avem poze cu interiorul, însă pe afară, nu mai e niciun detaliu care pe care nemţii ni-l arate în premieră.
Maşina e ţinută undeva printr-un garaj şi user-ul care a urcat pozele pe reţeaua de socializare spune că de prin august tot stă ca şi părăsită în hala asta sau ce o fi ea. Singurele informaţii tehnice pe care le avem sunt cele de ieri, că maşina ar fi construită pe aceeaşi platformă scalabilă MQB, din start mai lungă cu 2 cm decât ceea ce a avut pe dedesubt Jetta, până la generaţia asta nouă care urmează să se lanseze.
Da, ne place maşina, e în linia suplă a Arteon-ului, deci e bine. Dacă vă întrebaţi de ce ziceam că la nivelul Volkswagen e vorba mai mult de intenţie decât de neatenţie, voiam să spunem că un secret păstrat bine nu răsuflă aşa, dintr-un garaj, de undeva din SUA.
Autor Alexandru Banu