La câți KM schimbi uleiul la cutia automată. Cât costă și care e cel mai bun produs

Publicat: 14 06. 2024, 07:00

Cei care conduc mașină cu transmisie automată trebuie să acorde o atenție suplimentară cutiei de viteze. Pentru că, după un anumit număr de kilometri, uleiul care asigură lubrifierea componentelor metalice va trebui înlocuit.

Este știut că o mașină bine întreținută va rula fără probleme sute de mii de kilometri. Unele chiar au depășit un milion de kilometri.

Însă, pentru asta e obligatoriu ca toate fluidele să fie înlocuite la timp. Ceea ce e și mai important în cazul mașinilor cu transmisie automată.

La câți KM schimbi uleiul la cutia automată

Cutia de viteze automată este mult mai complexă decât cea manuală. Sunt foarte multe componente metalice mici, a căror lubrifiere e vitală pentru ca schimbarea vitezelor să se facă în mod corect.

Și, așa cum uleiul de motor trebuie înlocuit cu regularitate, la fel trebuie să facă șoferii și în cazul uleiului din cutia automată.

Rolul uleiului la o cutie automată este să răcească, să lubrifieze și are și poate fi comparat inclusiv cu lichidul hidraulic. Cu timpul, acest ulei își pierde proprietățile. Astfel, culoarea este din ce în ce mai închisă, iar când e uzat total, începe să emane un miros specific neplăcut. În general, uleiul la o cutie automată se schimbă după 50.000-80.000 de kilometri. Sau, dacă nu mergi foarte mult cu mașina, îl poți înlocui o dată la 2-3 ani”, a explicat pentru ProMotor mecanicul Robert Marin.

Cât costă schimbul de ulei la cutia automată

În unele situații, schimbul de ulei la cutia automată va trebui însoțit de o spălare a cutiei.

Desigur, asta se va face doar de specialiști, cu aparate speciale, pentru a nu afecta transmisia.

Manopera pentru un schimb de ulei și filtre în cazul cutiei de viteze, fără alte intervenții, costă, în general, de la 1.000 de lei în sus. Depinde de tipul de automobil și de cantitatea de ulei necesară. Iar la unele modele, costul acestei operații depășește 2.000 de lei.

Care e cel mai bun ulei pentru cutia de viteze

Foarte mulți specialiști recomandă diverse uleiuri pentru cutia de viteze automată.

Însă, oricâte de multe recomandări și recenzii pozitive are un produs, șoferii trebuie să țină cont de un alt aspect: recomandarea producătorului auto.

În cartea mașinii, toți producătorii auto precizează care este lubrifiantul optim pentru transmisia acel model de vehicul.

Așadar, cel mai bun ulei pentru cutia de viteze automată este cel recomandat de producătorul mașinii.