King Daytona: o nouă ediție specială pentru Dodge Charger cu peste 800 de cai
Dodge lansează King Daytona, o nouă ediție specială pentru legendarul Charger, echipată sub capotă cu o motorizare care dezvoltă peste 800 de cai și construită în serie limitată. Nu este ultima ediție specială însă, iar cu următoarea vom face cunoștință peste mai puțin de o săptămână.
Dodge Charger și Dodge Challenger sunt două dintre modelele auto americane care nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare în rândul pasionaților auto din toate colțurile lumii, nefiind nimic eronat în a le considera mașini cu adevărat legendare. De la ambele modele ne vom lua însă la revedere la sfârșitul acestui an, motiv pentru care producătorul american a luat decizia de a lansa șapte ediții speciale de adio. Toate acestea vor fi adunate sub așa numita serie “Last Call”.
Este a 5-a ediție specială pentru Dodge Charger
King Daytona este cea de-a 5-a ediție specială pe care americanii o lansează, numele fiind inspirat după porecla pe care mașina a primit-o de la William Robinson. Dodge Charger King Daytona va fi vopsit într-o nuanță exterioară Go Mango și va fi replicată în doar 300 de exemplare. Bolidul este echipat cu un set de jante cu dimensiuni de 20 de inci.
La nivelul habitaclului putem observa după prima privire mai multe cusături portocalii care ies foarte ușor în evidență, un volan îmbrăcat în piele Alcantara și niște scaune învelite într-o combinație de piele Nappa și Alcantara de cea mai bună calitate. De asemenea, King Daytona mai este dotat cu un sistem de navigație integrată și cu un sistem audio Harman Kardon.
Tehnic vorbind, noul King Daytona este echipat sub capotă cu o unitate de motorizare V8 supraalimentată, cu capacitate de 6.2 litri, capabilă să livreze 817 cai putere. Din păcate, până la această oră nu există informații cu privire la cifrele de performanță de care se face capabilă această ediție specială Charger King Daytona.
Sursa: CarAndDriver