Kia Tasman, prima camionetă a coreenilor, va fi lansată la finalul lunii octombrie – VIDEO
Primul pick-up al producătorului coreean urmează să fie prezentat la finalul acestei luni. Ce știm până acum despre Kia Tasman?
În mai puțin de două săptămâni, Kia va prezenta prima sa camionetă, pe numele său Tasman. După o lungă campanie de promovare și teasere, producătorul sud-coreean a anunțat data oficială de lansare a pick-up-ului Tasman.
Potrivit Motor1, viitoarea camionetă Kia Tasman urmează să fie dezvăluită în data de 29 octombrie 2024 în cadrul Salonului Auto Internațional din Jeddah.
Kia a îndulcit așteptarea prin faptul că a renunțat la camuflajul colorat cu care prototipurile au fost acoperite până acum și a publicat o serie de imagini, fie ele și destul de întunecate. Grație acestor fotografii, putem arunca o primă privire asupra caroseriei camionetei ce va fi prezentată la finalul lunii în Arabia Saudită.
Kia urmează să lanseze un rival pentru Toyota Hilux și Volkswagen Amarok
Din primele imagini putem vedea atât silueta camionetei, dar și câteva detalii importante, precum blocurile optice, roțile sau alte elemente de design. La fel ca în cazul prototipurilor camuflate, vedem că avem de-a face cu o cabină dublă.
Tasman va fi o camionetă cu șasiu separat, asemenea unei Toyota Hilux și ar putea folosi un motor diesel de 2.2 litri inițial, dar o versiune complet electrică ar putea fi disponibilă clienților din 2026.
Kia Tasman va fi vândută în principal pe piețele din Orientul Mijlociu, Australia și Africa. Kia a vorbit anterior despre lansarea a două camioane electrice până în 2027. Una dintre ele este un model „dedicat”, în timp ce celălalt este un model „strategic” pentru piețele emergente. Astfel, cea din urmă se va materializa în varianta electrică a lui Tasman.
Rivalul pentru Ford Ranger, Toyota Hilux sau Mitsubishi L200 va ajunge pe piață anul viitor și va fi construit în Coreea de Sud. Până când vom afla toate detaliile despre noua sa camionetă, Kia a publicat un scurt video teaser: