Kia Sonet – Când va fi gata noul crossover al coreenilor?

Publicat: 03 08. 2020, 19:04
Actualizat: 03 08. 2020, 19:17

Kia Sonet se va alătura familiei de modele cu gardă mare la sol a producătorului sud-corean. Modelul va fi disponibil și în Europa.

GALERIE FOTO

Kia trece în contul viitorului său crossover un design dinamic și o cabină cu material de înaltă calitate, plus ergonomie de excepție. Interiorul propune un concept nou, necunoscut fanilor brand-ului. Șoferul de Sonet va beneficia de prezența unui instrumentar de bord digital și de a unui ecran tactil. Prin intermediul acestuia din urmă, va putea controla funcțiile mașinii. Ambele vor avea o diagonală de 10,25 de inci, o premieră în segment, susțin sud-coreenii.

Asiaticii au făcut publice o serie de schițe care arată atât interiorul, cât și exteriorul viitorului model. Farurile LED, cu o semnătură luminoasă nouă, flanchează grila “tiger nose”, care primește o nouă abordare. Partea frontală îi asigură modelului o imagine agresivă.

La polul opus se află stopurile LED, unite de o bandă luminoasă, un difuzor de aer și două evacuări cromate cu formă trapezoidală, care subliniază natura atletică a modelului.

În schițe, mașina apare purtând jante foarte mari, dar sunt șanse mici ca acestea să apară și la versiunea de serie. Cel mai probabil, Kia va renunța la elementele de design exagerate în desenele făcute publice și ale conceptului prezentat la Delhi Auto Expo 2020 în luna februarie.

Kia Sonet face un pas înainte și în ceea ce privește siguranța. Astfel, modelul va veni, în versiune standard, cu șase airbag-uri, dar și cu numeroase funcții de siguranță activă și pasivă, care vor simplifica viața la volan.

Noul crossover de la Kia va fi dezvăluit oficial pe 7 august. Mașina va intra în producție în această toamnă.

Ce motorizări va avea Kia Sonet?

Presa internatională îi atribuie viitorului Sonet un motor pe benzină de 1,2 litri, cuplat la o transmisie manuală și o unitate turbo de 1.0 litru, tot cu o cutie manuală, dar fără pedală de ambreiaj. Pentru cei care prefer propulsia diesel, Kia pregătește motorul de 1,5 litri cu transmisie manuală sau automată.