Ca răspuns la Suzuki B-king, Kawasaki pregăteşte ceea ce ar putea fi cel mai puternic naked de pe piaţă. Varianta dezbrăcată a lui ZZR 1400 ar putea fi văzută în toamnă la Salonul Moto de la Milano şi ar putea ajunge în showroomuri încă din vara lui 2008.
Actualmente,având în vedere că Suzuki întârzie demararea vânzărilor nakedului de 1340 cmc cu 183 CP, cel mai puternic naked de serie rămâne BMW K1200R cu 165 CP. Vânzările acestui costisitor naked nu au fost chiar de natură a uimi lumea şi ca urmare streetfighterul teuton nu prea apare prin statistici.
Rămâne totuşi de văzut care vor fi pieţele capabile să absoarbă aceste bombe sexy ale motociclismului, dat fiind că nakedurile se vând mai bine în sudul Europei. În Italia cel mai bine se vând cele de 600 cmc, francezii încă se luptă cu limitarea puterii maxime la 98 CP iar spaniolii nu au o putere de cumpărare prea mare. Nemţii preferă sport-touringurile iar britanicii sunt raceri convinşi.