Kahn Design creează un Land Rover Defender 6×6. Şi îl preţuieşte la 282.500 de euro!
Dacă ai un sfert de milion de euro zăcând pe undeva şi adunând praf, trebuie să ştii că îi poţi transforma într-un alt aspirator de praf, dar de data asta unul care arată senzaţional, are tracţiune 6×6 şi un interior de vis. Tot ce trebuie să faci e să iei monstrul de mai jos, preparat de Kahn Design, şi să-l duci la o tură prin câmp.
Alură de vehicul militar, nu ştim totuşi cum i-au fost afectate capacităţile de trecere…
Preţul te va face, totuşi, să fii cât de cât atent: 282.000 de euro înainte de taxe, dar vei primi în schimb o maşină cu capacităţi uriaşe în off-road, cu un motor V8 de 6.2 litri care dezvoltă peste 500 de CP, şasiu, frâne şi suspensii complet modificate, precum şi un interior îmbrăcat în piele roşie de cea mai bună calitate.
Roşu cu inserţii textile. Ce vrei mai mult?!
Maşina poate fi văzută pe deplin în galeria foto, iar cei interesaţi pot da cu banul chiar pe site-ul Kahn Design, deşi fără îndoială că, până acum, cel puţin vreo zece miliardari şi-au comandat o bucată. Având în vedere că preţul e oricum la jumătate faţă de cel al unui G-Klasse G63 AMG 6×6, e o afacere bună, nu?
A, şi nu uita de Land Rover-ul Defender pick-up, inventat tot de cei de la Kahn Design în primăvară…