Antrenorul Jürgen Klopp a condus deja noul Opel Mokka, înainte ca mașina să fie dezvăluită oficial. Neamțului i s-a părut “super mașină”!
Cea de-a doua generație Opel Mokka a intrat deja în faza finală de testare înainte de a fi dezvăluită oficial. Antrenorul lui Liverpool, Jürgen Klopp, ambassador al brand-ului Opel, a urcat la volanul unui vehicul pre-serie Mokka-e cu propulsie electrică.
„Super mașină! Vă va plăcea noul Mokka. Eu l-am condus deja”, au fost cuvintele lui Klopp după întâlnirea cu mașina cu emisii zero.
În Marea Britanie, acolo unde locuiește de când îi antrenează pe “cormorani”, Klopp conduce un Opel Insignia.
Neamțul are o relație specială cu Opel. S-a implicat în peste 20 de campanii naționale și internaționale pentru promovarea brand-ului și participă constant la eenimente organizate de constructorul auto și de dealeri.
Opel trece în contul noii generații un design mult mai elegant, compact și robust. Clienții vor putea alege una dintre versiunile cu propulsie convențională sau un Mokka-e cu emisii zero. Este deja clar că Jürgen Klopp o preferă pe cea din urmă, pe care o descrie simplu: „Un Opel Mokka, verde și electric, o mașină grozavă!” Primii clienți își vor primi mașina anul viitor.