Jeep prezintă şase concepte off-road pentru pasionaţii de aventuri
În fiecare an, în apropierea Paştelui, în statul Utah din Statele Unite ale Americii se organizează safariul Moab, dedicat pasionaţilor de off-road. Pentru ediţia din acest an, americanii de la Jeep şi divizia de componente Mopar a grupului Chrysler au pregătit şase concepte, dintre care cinci sunt bazate pe modelul Wrangler, iar unul are la bază noul Grand Cherokee.
Singurul Grand Cherokee din listă are parte de o vopsea portocalie şi anvelope de 35 de inci Mickey Thompson, montate pe jante din aliaj de 17 inci. Pe lângă aceste modificări, maşina a primit extensii pentru aripile laterale, plăci de protecţie pentru faţă şi spate, praguri Mopar şi o serie de accesorii SRT, precum capota motorului.
Jeep Wrangler Mopar Rubicon este a doua maşină pregătită de americani pentru safariul de Paşte Moab. Sub capotă se află un V8 HEMI de 6,4 litri care dezvoltă 470 CP, cuplat la o cutie de viteze automată cu cinci trepte. Printre modificări se numără anvelopele de 39 de inci, barele de protecţie „Stinger”, faruri cu LED-uri şi un kit de troliu.
Cel mai spectaculos concept e Jeep Wrangler Stich, care este o continuare a prototipului Pork Chop. Cei de la Jeep au spus că au uşurat şasiul, osiile, caroseria şi interiorul, astfel că prototipul cântăreşte acum 1.361 kg. Pentru a ajuta la scăderea greutăţii, capota montată este din fibră de carbon.
Alte modificări includ scaunele faţă preluate de la noul SRT Viper, anvelopele off-road Mickey Thompson de 35 de inci şi materialul semitransparent folosit pentru partea din spate a maşinii.
Jeep Wrangler Sand Trooper II e un alt Wrangler pregătit de Mopar pentru safariul Moab din acest an şi este, aşa cum sugerează şi numele, o evoluţie a primului Sand Trooper. Sub capotă stă un V8 HEMI de 5,7 litri care dezvoltă 375 CP, cuplat la o cutie de viteze automată cu cinci trepte. Pentru a se descurca pe cărările neumblate, garda la sol a fost crescută, iar anvelopele standard au fost schimbate cu un set de 40 de inci.
Penultimul Jeep Wrangler modificat se numeşte Flattop şi este cel mai luxos dintre cele şase concepte, în timp ce abilităţile off-road au rămas pe lista de priorităţi. Astfel, pentru a se asigura că nu o să se facă de râs pe traseele de teren, inginerii au montat anvelope de 37 de inci, osii DynaTrac Pro Rock 44 pe faţă şi Dana 60 pe spate, cu diferenţiale blocabile pneumatic ARB şi bare de torsiune TeraFlex.
Al cincilea şi ultimul Wrangler a fost denumit Slim, după măsurile de reducere a greutăţii adoptate. Motorul V6 de 3,6 litri învârte un set de roţi cu jante-prototip de 17 inci îmbrăcate în anvelope Rubicon, în timp ce protecţia şasiului este asigurată de un set de praguri laterale cu greutate redusă.
Safariul Jeep Moab din statul american Utah se desfăşoară anul acesta în perioada 23-31 martie.