Jeep lansează o ediție specială pentru Avenger, creată în colaborare cu The North Face

Publicat: 28 10. 2024, 12:54
Actualizat: 28 10. 2024, 13:05

Mărcile Jeep și The North Face s-au aliat pentru a crea o ediție specială a modelului Jeep Avenger 4xe. SUV-ul hibrid poate fi comandat acum și în Europa.

Jeep și The North Face au încheiat un parteneriat pentru a crea Jeep Avenger 4xe The North Face Edition. Această ediție specială a mezinului gamei Jeep întruchipează valorile comune ale brandurilor în materie de aventură și explorare. Astfel, Avenger 4xe The North Face Edition aduce un plus de atractivitate pentru cei mai aventuroși dintre noi.

Producătorul american a anunțat că deschide comenzile pentru noua versiune hibridă a lui Avenger, de altfel și singura variantă care dispune de tracțiune integrală, dar și pentru ediția specială dezvoltată în parteneriat cu The North Face.

Jeep Avenger 4xe este cea mai capabilă versiune a SUV-ului de mici dimensiuni

„Jeep Avenger 4xe și varianta The North Face Edition reprezintă obiectivul nostru de a combina tehnologia avansată cu spiritul aventuros al Jeep. Suntem mândri să introducem un model care nu numai că oferă performanță și durabilitate, dar stabilește și un nou standard pentru versatilitate și stil. Fiind un brand în tranziție, care dezvoltă constant noi soluții de mobilitate electrificată și tehnologii care satisfac nevoile în evoluție ale consumatorilor, Avenger 4xe și The North Face Edition reprezintă cea mai recentă demonstrație a angajamentului nostru”, a declarat Eric Laforge, șeful diviziei europene a Jeep.

Lansat inițial cu propulsie pur electrică, Jeep Avenger a primi și motorizări termice și hibride. Varianta 4xe folosește un motor de 1.2 litri, pe benzină, asistat de două motoare electrice. Unul este integrat în cutia automată cu șase trepte, iar celălalt este montat pe puntea spate, pentru a facilta tracțiune integrală. De asemenea, versiunea 4xe beneficiază acum de o suspensie multi-link pe puntea spate, care ar trebui să ofere o mai bună articulare în teren și confort sporit pe șosea.

De asemenea, Avenger 4xe oferă unghiuri mai bune de atac și degajare datorită celor 10 mm adiționali de gardă la sol. În standard, mașina este echipată cu anvelope M+S, iar opțional pot fi alese anvelopele all-terrain, pentru un plus de aderență.

Vor fi disponibile 4.806 unități Jeep Avenger 4xe The North Face Edition, reflectând înălțimea masivului Mont Blanc, cel mai înalt munte din Europa.