Ultima dată când am auzit de Jaguar Land Rover Special Vehicle Operations a fost legat de faptul că băieţii din acest departament special se vor ocupa de mentenanţa modelelor Land Rover clasice. Iar atunci când nu se ocupă de reîntinerirea bătrânilor, cei de la JLR SVO se întreabă oare cum ar putea să mai pună nişte putere în maşinile actuale, probabil.
Pentru că altfel nu ne-am explica prezenţa acestei idei, dată de însuşi bossul diviziei, John Edwards (citat de Motor Trend): Jaguar F-Type ar putea primi o versiune SVR, cu peste 600 de cai-putere.
Dacă nu ştii de ce-ţi sună cunoscut acronimul SVR, lasă-ne să-ţi reamintim de Range Rover Sport SVR, SUV-ul care a profitat de relaşul Porsche pentru a stabili un record pe Nürburgring.
Project 7 a demonstrat deja că se pot scoate mai mult de 550 de cai-putere din V8-ul supraalimentat, de 5,0 litri, prezentându-se în faţa publicului cu 575 CP şi 680 Nm. Versiunea SVR – despre care nu se ştie dacă va fi disponibilă pentru ambele variante de caroserie – va fi capabilă să sprinteze 0-100 km/h în 3,8 secunde.
Pentru că încă nu avem imagini oficiale cu SVR, propun să ne delectăm cu imagini din colecţia actuală.