Italienii au inclus Dacia Logan în top 10 cele mai urâte mașini din ultimii 20 de ani
Italienii de la Corriere della Sera au inclus Dacia Logan în top 10 cele mai urâte mașini din ultimii 20 de ani, iar românii s-au inflamat pe rețelele de socializare. Spre creditul lor, italienii nu au cruțat nici mașinile italiene, dar au trecut complet cu vederea abominații ale designului auto, așa cum a fost SsangYong Rodius.
Frumusețea este în ochii privitorului, se poate spune, dar în unele cazuri devine suspect că nu prea se găsesc privitori care să o aprecieze. Când vine vorba de designul auto, desigur, forma este de multe ori dictată de considerente practice și inginerești, dar asta nu înseamnă că nu putem împărți parcul auto în mașini „frumoase” și „mașini urâte”. Iar în cazul italienilor, care dețin câteva case celebre de design, am putea spune fără să greșim că se pricep puțin să facă o clasificare a mașinilor urâte.
Nu a durat mult, de altfel, iar cei de la Corriere della Sera au adunat un top 10 cu cele mai urâte mașini din ultimii 20 de ani. Nu ne deranjează că au văzut bârna din ochiul propriu – hello, Fiat Multipla! – dar să te iei de Dacia Logan este, într-adevăr, un sacrilegiu. E adevărat, nu am bănuit-o niciodată de frumusețe (cu excepția ultimei generații, care este cu adevărat reușită), dar nici nu ne place să fie arătată cu degetul.
Dacia Logan, în top 10 cele mai urâte mașini din ultimii 20 de ani. Care sunt concurentele sale
Fără a părea să aibă o ordine anume, lista italienilor cu cele mai urâte 10 mașini din ultimii 20 de ani este deschisă de un mic cub pe roți produs de japonezi. O redăm în continuare, fără a altera comentariile celor de la Corriere.
Daihatsu Materia
Conceput pentru familii nu foarte numeroase, Daihatsu Materia este un mini-minivan, scund și pătrățos. Orice se poate spune, cu excepţia faptului că este frumos. Măcar este uşor parcat, cu cinci locuri și cinci uşi, la 380 cm lungime şi 169 cm lăţime. Are avantajul că nimeni nu s-ar gândi să-l fure.
Primul Fiat Tipo
Maşina anului în 1989 pentru inovaţiile sale tehnologice, primul Fiat Tipo, lansat în 1988, s-a prezentat ca moştenitor al lui Fiat Ritmo, cu o abordare stilistică simplă şi esenţială. Foarte versatil şi funcţional, a avut totuşi succes spaţiu interior mare raportat la dimensiuni. A fost produs până în 1995, iar următorul model cu acest nume, prezentat de Fiat în 2015, a fost considerat un capitol complet diferit.
Fiat Multipla
Fiat Multipla din 1998 este una dintre cele mai polarizante mașini din istoria modernă. Fără doar și poate urât, un model deopotrivă îndrăzneţ şi surprinzător. S-a născut din creionul genialului designer Roberto Giolito, care în 3,99 metri a reușit să înghesuie 6 scaune confortabile şi un portbagaj de 430 de litri. Este o prezență constantă în topurile mașinilor urâte, așa că nu putea lipsi de aici. Iar Fiat, cu mare autoironie, a lansat modelul cu o campanie publicitară însoţită de sloganul „Vei fi frumoasă”.
Urâte, poate, dar cu succes la vânzări
Dacia Logan
Este cunoscut faptul că misiunea Dacia de la bun început a fost de a oferi poporului român maşini moderne şi robuste pentru familie. Fondată în 1966, în 1999 a devenit un brand Renault, dar se pare că punctul de cotitură stilistic nu a venit imediat, având în vedere liniile nu tocmai captivante ale lui Logan, lansat în 2004. În primii ani ai relansării mărcii de către casa franceză, estetica a fost, fără îndoială, sacrificată pe altarul listei de preţuri. Maşina era ieftină, dar aspectul său, mai ales în spate, cu siguranţă nu încuraja cumpărarea.
Opel Ampera
Opel Ampera a fost o maşină revoluţionară în 2011, fiind prima maşină electrică cu autonomie rezonabilă produsă de un brand european. Cu acest automobil, Opel s-a impus ca un pionier în drumul către mobilitatea electrică, dar nu ca un maestru al stilului. Cu toate acestea, mass-media a fost impresionată favorabil, atât de mult încât a ales Ampera şi modelul său înrudit, Chevrolet Volt, „Maşina europeană a anului 2012”.
Renault Avantime
Ajuns în Italia în 2001, a avut o viaţă foarte scurtă. Numele însuşi i-a marcat destinul, acest concept exprimându-se în termeni clari că ar fi „înaintea vremurilor sale” („avant-time”). Pornind de la această ipoteză, monovolumul francez a trebuit să deschidă o fereastră spre viitorul automobilului cu designul său inovator şi cu multă tehnologie, dar nu a fost înţeleasă, iar vânzările s-au oprit la puţin peste 8500 de unităţi, departe de cele 15.000 aşteptate de Renault.
Nissan Almera
Minimalistă şi spartană, prima versiune a lui Nissan Almera, lansată în 1995, nu rămâne un exemplu prea bun de design pentru producătorul japonez. O cutie cu patru roţi, cu forme care rămân o idee prea ancorate în trecut.
Mai degrabă experimente nereușite
Lancia Thema
Dimensiuni intimidante pentru Lancia Thema din 2011, fiica alianţei Fiat-Chrysler. Numele se referea la modelul de succes din istoria Lancia, Thema, iubit în anii 80 pentru stilul său original şi finisajele elegante. A încercat să fie elegant, dar cu o lipsă totală de agilitate. Sedanul italian, o reinterpretare a modelului Chrysler 300, a căutat să combine dimensiunile generoase şi confortul maşinilor americane cu finisaje la nivel înalt şi un stil propriu. Tehnologie bună şi interioare luxoase, dar Lancia Thema cu siguranţă nu a intrat în istorie pentru frumuseţea designului său.
Toyota Yaris Verso
În ciuda bunelor intenţii, Toyota Yaris Verso, model născut ca un experiment de minivan stilat în 2001, a fost un eşec total. Introdus pe piață în 2001, Toyota Yaris Verso a fost retrasă trei ani mai târziu.
Chrysler PT Cruiser
Lansat de Chrysler la începutul anului 2000 şi produs până în 2010, PT Cruiser este, de asemenea, una dintre cele mai controversate maşini din istorie. Fie îl iubeşti, fie îl urăşti, pentru o interpretare oarecum bizară a conceptului de hatchback. Designul, conceput de Bryan Nesbitt, a fost în mod deliberat retro, pentru a aminti de maşinile clasice din anii 1930, dar pasajele masive ale roților, grila faţă şi spatele uşor funerar nu au fost prea apreciate nici de iubitorii de mașini clasice.
Desigur, nu toată lumea o să fie de acord cu clasamentul italienilor, așa că readucem în atenție o interpretare proprie a temei celor mai urâte mașini din istoria recentă.