ISTORIA maşinilor cu care comuniştii voiau să cucerească lumea

Autor: ProMotor 25 apr. 2017 Știri auto

AZLK

În 1945, liderii URSS au aprobat începerea producţiei la o maşină de mici dimensiuni numită Moskvich. Doi ani mai târziu, în 1947, asamblarea modelului Moskvich 400 a început la fabrica MZMA din Moscova, care ulterior şi-a schimbat numele în AZLK (Avtomobilny Zavod imeni Leninskogo Komsomola).

MZMA Moskvich 400

Moskvich 400 avea la bază modelul german Opel Kadett, iar de-a lungul timpului inginerii sovietici au îmbunătăţit, treptat, proiectul nemţesc.

Modelul Moskvich a avut patru generaţii, iar în perioada 1966-1990 a fost produs şi în Bulgaria. Până în anii ’80, toate variantele Moskvich aveau tracţiune pe puntea spate şi suspensie cu arcuri foi pe spate. În 1986, însă, a fost prezentată a patra generaţie Moskvich, cunoscută sub numele AZLK 2141 sau Aleko, care a fost construită pe baza modelului vest-european Simca 1307. Noul Moskvich a primit suspensie McPherson şi tracţiune pe puntea din faţă, ceea ce era total diferit faţă de predecesorii săi.

AZLK 2141 Aleko

La începutul anilor ’90, fabrica AZLK a fost redenumită în OAO Moskvich şi a intrat în faliment în 2002.

IZH

Compania Izhmash a fost înfiinţată în anul 1807 de Ţarul Alexandru în Izhevsk, Rusia de astăzi şi a produs, de-a lungul timpului, motociclete, automobile, arme grele şi arme de mână, precum mitraliera AK-47.

Maşinile produse de IZH au fost, la început, copii după modelele Moskvich 412, AZLK 2138 şi AZLK 2140.

Apoi, în 1973, IZH a început producţia la modelul 2125, care avea la bază un AZLK 412, dar care a fost proiectat de cei de la Izhmash, fiind construit în mai multe variante de caroserie.

IZH 2125

UAZ

Marca UAZ a luat fiinţă în anul 1941 ca un răspuns la avansul rapid al trupelor germane pe teritoriul Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fabrica UAZ (Ulyanovsky Avtomobilny Zavod – Fabrica de automobile Ulyanovsky) a produs primele vehicule în anul 1942, la doar un an după înfiinţare. În 1944, producţia camionului ZIS-5 a fost mutată la fabrica UralAZ, iar în locul său a început asamblarea modelului GAZ-AA, care era, de fapt, un Ford Model AA.

GAZ MM – un GAZ AA modificat

UAZ a mai construit şi modelul GAZ-69, care a fost înlocuit în 1972 de UAZ-469. În România, GAZ-69/UAZ-69 a fost produs sub numele IMS-57.

Un alt automobil construit în Unlyanovsky a fost UAZ-450, o utilitară care va deveni un cal de povară pentru poliţie şi agricultura sovietică.

UAZ-450

Următorul producător de automobile din URSS, pe pagina următoare.

Pagini: 1 2 3 4 5


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide