Ireal ce s-a întâmplat cu un tren, în România, în mijlocul gerului. Şi pe noi ne îndeamnă să ne lăsăm maşinile acasă
Trenul cu un singur vagon care circula de la Zimnicea la Alexandria s-a dezintegrat. Astfel, pasagerii au fost nevoiţi să meargă în ger, cu zăpada întrând peste ei în vagon. Oamenii sunt decişi să dea în judecată CFR Călători.
Avaria s-a produs în apropiere de localitatea Smârdioasa. O bucată din podeaua singurului compartiment s-a rupt. În câteva secunde tot vagonul a fost cuprins de zăpadă. Călătorii, 6 la număr, au intrat în panică şi i-au semnalat conductorului problema. Şi cum românul e inventiv şi se pricepe la orice, acesta a ”cârpit” podeaua şi a continuat călătoria până la destinaţie.
Citeşte şi Motorul care consumă şi emite mai puţin. De ce nu-l folosesc producătorii?
Informaţiile de sus par desprinse dintr-un film, şi ar putea fi amuzante chiar, dacă nu ar fi adevarate. Nici nu ştim de ce să ne minunăm mai mult: de faptul că există un singur tren pe aceasta rupa, că are un singur vagon, ca într-un tren circulă doar 6 oameni … Aceasta e România în 2018.