Iohannis a dat ok-ul pe MAŞINA de 200 de mil. de euro şi 1.700 de locuri noi de muncă. Este cea mai avansată maşină produsă în ROMÂNIA

Autor: Alexandru Banu 12 oct. 2017 Știri auto

Producţia noului model Ford EcoSport a fost lansată, joi, la Craiova, în cadrul unui eveniment la care au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose şi ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.

Producţia acestui model a generat 1.000 de noi locuri de muncă, la fabrica din Craiova, în urma unei investiţii de 200 de milioane de euro.

Preşedintele Ford România, John Oldham, a declarat că fabrica din Craiova devine, prin această investiţie, unicul loc de producţie a noului EcoSport, care se va vinde în piaţa UE.

”Am început această călătorie, acum aproape 10 ani şi am crescut pas cu pas, încetul cu început, până la momentul în care fabrica de la Craiova joacă un rol important în fabricaţiei Ford Europa. Până acum puţin timp, fabrica noastră a produs unul dintre cele mai complexe vehicule din gama noastră, inconfundabilul B Max cu designul său fără contact. Continuăm să producem, cu mândrie, motorul pe benzină EcoSport de 1,10 litri, cu tehnologie avansată, un motor care echipează una din cinci maşini pe care Ford le vinde în Europa şi singurul care a câştigat titlul Motorul Internaţional al Anului, timp de şapte ani consecutiv. Astăzi, Craiova devine unicul loc de producţie al noului EcoSport, care se va vinde, în întreaga Europă, un produs care concurează într-unul dintre segmentele cu cea mai rapidă creştere pe piaţa SUV-urilor. Cred cu tărie că la Craiova este casa ideală pentru EcoSport deoarece aici avem o fabrică excelentă, produse şi oameni excelenţi”, a afirmat Oldham.

Reprezentantul Ford a vorbit şi despre planurile de viitor ale companiei, la Craiova.

”Ne aşteaptă un viitor minunat, iar planul nostru de a deveni cei mai buni din Ford este unul dintre lucrurile care ne motivează cu adevărat. Nu am nicio îndoială că dumneavoastră, echipa Ford Craiova, veţi livra pe piaţă un EcoSport la cele mai înalte standarde de calitate, o maşină cu care să ne mândrim cu toţii, pentru că avem o forţă de muncă excelentă şi suntem capabili să livrăm pe piaţă produse de înaltă clasă tehnologică, construite la cele mai înalte standarde de calitate”, a spus John Oldham.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis, a declarat că lansarea noului model Ford, industria auto din România îşi creează o reputaţie tot mai puternică pe piaţa auto europeană, mai ales că evoluţiile recente sunt foarte promiţătoare.

”De exemplu, în perioada de după criză, ritmul anual de creştere a industriei noastre auto a fost de circa 15%, iar în prezent ocupăm locul 11 în Europa după producţia anuală de automobile. Prin munca dumneavoastră şi a tuturor celor care lucrează în acest domeniu, industria auto din România a ajuns să reprezinte anul trecut circa 13% din PIB şi un sfert din exporturile totale ale României, un sector foarte mare şi foarte important pentru economia noastră”, a spus Iohannis.

Preşedintele a vorbit despre şansa României de dezvoltare economică, oportunitate ce nu trebuie ratate.

”Prin extinderea şi modernizarea fabricii Ford de la Craiova se creează încă 1.700 de noi locuri de muncă, ceea ce este o realizare foarte bună pentru economia locală şi regională. Astfel, şi ca urmare a investiţiilor străine, Craiova redevine un important centru industrial al României. Aceasta ne arată, încă o dată, că investiţiile străine şi capitalul românesc trebuie susţinute şi încurajate deopotrivă. M-aş bucura să se înţeleagă, măcar în ceasul al 12-lea, că politicile economice adverse nu fac bine nimănui. De fapt, investiţiile străine consolidează capitalul românesc, aşa cum am văzut că se întâmplă şi aici. Avem la Craiova un foarte bun exemplu de ecosistem industrial compus din zeci de firme româneşti, dezvoltat în jurul firmei Ford”, a spus Klaus Iohannis.

Şeful statului a subliniat faptul că parteneriatul economic dintre SUA şi România vine în completarea celui militar.

”Evenimentul de astăzi este important şi prin prisma Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Dincolo de eficienţa componentei sale militare, Parteneriatul nostru are şansa de a fi întregit prin astfel de realizări în planul cooperării economice. În acest sens, salut prezenţa în România şi a misiunii economice americane Trade Winds, menită să valorifice noi oportunităţi comerciale şi de investiţii”, a conchis Iohannis.

Sursă Mediafax.ro

Autor Alexandru Banu


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide