Cancan.ro
Aplicarea accizei de 7 eurocenţi/litrul de combustibil (atât motorină, cât şi benzină) a fost amânată de guvernul Ponta până la 31 martie 2014, scrie Mediafax.
Potrivit premierului Victor Ponta, este vorba despre un „compromis politic” care a fost discutat atât în cadrul coaliţiei de guvernare, cât şi cu preşedintele Traian Băsescu.
„Există obligaţia comună ca în ianuarie, odată cu noua vizită a Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional, să vedem care este implicaţia pentru buget şi dacă, într-adevăr, din alte tipuri de venituri putem să acoperim ceea ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014”, a declarat Ponta pentru Mediafax.