O altă țară ia în considerare interzicerea mașinilor cu motoare cu combustie internă începând cu anul 2035
Japonia are în vedere interzicerea autoturismelor cu motoare cu combustie internă începând din anul 2035.
Prin favorizarea vehiculelor hibride sau complet electrice, Japonia s-ar alinia altor țări care impun interdicții similare, onorând totodată planul premierului Yoshihide Suga de a reduce emisiile de carbon la zero până în anul 2050, relatează site-ul Autonews Europe.
Astfel de măsuri ar permite mărcilor auto japoneze, cum ar fi Toyota, mai multă libertate în utilizarea resurselor de cercetare și dezvoltare pentru implementarea tehnologiilor pentru mașini electrice.
Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi au refuzat să comenteze, deocamdată
Ministerul japonez al industriei ia în considerare faptul că toate vehiculele noi vândute în Japonia să fie electrice și hibride. Un obiectiv ar putea fi stabilit până la sfârșitul acestui an, în urma dezbaterilor grupului de experți.
Producătorii japonezi de automobile Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi au refuzat până acum să comenteze această informație, dar acest lucru nu ar fi anormal având în vedere că decizia de interzicere nu au fost încă luată oficial.
Potrivit unui raport al Boston Consulting Group, ponderea Japoniei în domeniul vehiculele electrificate este de așteptat să crească până la 55% în 2030, „datorită faptului că prețurile bateriilor scad mai rapid decât în anii anteriori”.
În ceea ce privește alte țări, China și Coreea de Sud au anunțat recent obiective ferme de a pune capăt emisiilor de carbon, în timp ce părți din SUA și Canada, Norvegia și Germania impun deja sau intenționează să impună restricții mașinilor cu combustibil fosil.
În noiembrie Marea Britanie a anunțat interzicerea motoarelor pe benzină și diesel începând cu 2030
Marea Britanie interzice vânzarea maşinilor pe benzină şi motorină începând din 2030, însă premierul a precizat că unele maşini hibrid vor fi permise în continuare. Măsura face parte din ceea ce prim-ministrul numeşte o „revoluţie industrială verde” pentru a combate schimbările climatice şi a crea locuri de muncă în industrii precum cea nucleară.