Instanţa face lucruri trăsnite: a restituit permisul unul şofer decedat

Publicat: 21 03. 2018, 10:32

Justiţia din Iaşi a dat o decizie neobişnuită. Instituţia a dat înapoi permisul de conducere unui şofer mort. Bărbatul a dat în judecată Poliţia în 2017, pentru a scăpa de sancţiunea rutieră, însă a murit în timpul procesului. El fusese sancţionat contravenţional cu 1.305 lei, reprezentând 9 puncte amendă.

Tribunalul Iaşi a pronunţat o sentinţă favorabilă unui om decedat într-un litigiu purtat de câteva luni cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. Valerian Vasiliu a murit încă din toamna anului trecut însă, recent, judecătorii ieşeni au decis că acesta îşi poate folosi în continuare permisul de conducere suspendat de Poliţie.

Judecătorii au mai stabilit că bărbatul este îndreptăţit să primească înapoi şi jumătatea de amendă pe care a plătit-o la scurt timp după ce a primit o sancţiune contravenţională.

„Anulează procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PISX nr. 0068964 întocmit la data de 09.03.2017 de către intimat şi exonerează pe petent de sancţiunile aplicate. Dispune restituirea către petent a sumei de 653 lei achitată cu titlu de amendă aferentă procesului verbal”. 

Sursă: ziaruldeiaşi.ro